Puterea iertării.

Am avut ocazia să vizitez unul din orașele Germaniei, Freyburg im Breisgau, așezat la granița cu Elveția și Franța, unde am constatat la intrarea în casele orașului, pe pavaj, pus ca o pecete, o plăcuță de amintire a evreilor reținuți forțat și trimiși în lagărele de concentrare din Europa.  Sute de plăcuțe cu numele evreilor și a lagărul în care au murit.

Evreilor din Freyburg-ul celui de-al doilea război mondial, li s-a confiscat averea, au fost condamnați pe nedrept, au fost trimiși în uitare și eternitate, prin metoda inumană de exterminare, dar timpul repară greșeala Germaniei naziste, evreii sunt comemorați, strămoșilor li se redau proprietățile, dar viața celor dragi nu poate fi redată. Am realizat stând în fața plăcuțelor comemorative faptul că nedreptatea nu poate dăinui, am conștientizat importanța omeniei, a puterii iertării și pe cât se poate, efortul de reconciliere dintre Israel și Germania.

Războiul aduce pierderi, iar reconcilierea pe cât este de necesară, pe atât de incompletă îmi pare, pentru că ea poate reda proprietatea pierdută, dar nu și viața, nu poate reda dreptul pierdut la amintiri frumoase, dreptul pierdut al unei vieți normale pentru cel păgubit, exterminat.

Iertarea implică două lucruri importante. Primul lucru este puterea de a-ți cere iertare, iar Germania face eforturi de returnare a resurselor confiscate de strămoșii săi, de la evreii stabiliți in Germania de dinainte de război. Germania are puterea să condamne și nu să minimalizeze Holocaustul. Al doilea lucru pe care iertarea îl cere, este puterea efectivă de a ierta. Israel, luptă să ierte, luptă să evite repetarea genocidului prin care peste 6 milioane de conaționali și-au pierdut viața.

Nu e ușor să ierți, pentru că iertarea oferită, nu garantează returnarea celor dragi și nici măcar nu oferă garanția nerepetării acestui dezastru. Dar aici este puterea iertării, să ierți fără să pretinzi, să ierți fără să aștepți, să ierți fără să păstrezi dorința revanșei, să ierți fără să reacționezi, de fapt, să ierți cum a iertat Hristos, deplin. El era cel puternic, nedreptățit de păcatul oamenilor, capabil să aplice sancțiuni mai mari decât cele economice, armate, capabil să aplice sancțiuni cu valențe eterne. Iertarea este oferită de Cel puternic cu așteptarea schimbării celui ce este iertat.

Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Matei 18:27

Domnul Hristos spune o pildă cu doi datornici, unul căruia i se iartă o datorie imposibil de acoperit de omul obișnuit, iar cel de-al doilea datornic, care nu găsește in inima celui iertat, iubirea pe care stăpânul o manifestă față de primul. Iertarea datoriei, așteaptă urgent îndreptarea celui iertat, de fapt, așteaptă multiplicarea acestui tip de grațiere, dar cel iertat mult, nu poate ierta puțin, nu poate ierta deloc, iar amnezia de care se face vinovat, nu îl disculpă în ochii stăpânului care află că n-a putut ierta o datorie infinit mai mică comparativ cu aceea pe care el însuși a avut-o. Supărarea stăpânului confirmă așteptarea lui Dumnezeu pentru oameni, o așteptare legitimă pentru ca ei să ierte puținul aproapelui, fața de multul inculpatului.

Iertarea cunoaște milă, oferă grațierea și libertatea celui vinovat, apoi acoperirea deplină a datoriei.

Israel face efortul să ierte. Germania depune efortul reconcilierii. Israel iartă multul Germaniei, așa cum Dumnezeu îi iartă multul său. Plăcuțele rămân în fața casei, iertarea în schimb, rămâne în inimă. Creștinul contemporan, mai poate ierta puținul aproapelui?