Zâmbetul lui Iov.

….le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Iov 29:24

Cine ar fi crezut că în cartea acestui erou al supraviețuirii pariului din cer, dintre Dumnezeu și Diavol, poți zări o brumă a bucuriei? Este o carte a lacrimilor, a pierderilor, a suferinței necântărite și totuși a bucuriei redobândite. Viața acestui erou este surprinsă de vestea pierderii celor mai mari realizări, de la copii la sănătate sau finanțe, respect sau poziții câștigate prin favoarea lui Dumnezeu. Pierderile mari, trebuie să măsoare caracterul unui om mare. Iov zâmbește, dar mi-e ciudat să mi-l imaginez zâmbind în zilele de fericire, în zilele cu soare sau zilele odihnei dobândite din prietenia cu Dumnezeu. Iov retrăiește cu emoție fiecare moment al tinereții enumerat în acest capitol, asemenea unui bunic ce povestește cuprins de vraja zilelor de odinioară, ce-l fac să exalte la amintirea episoadelor de altă dată.

Regretul lui este acela al timpului trecut, al timpului ce nu se vrea a fi cumpărat și dat înapoi, al timpului în care lacrimile erau născute doar odată cu bucuria oferită de momentele frumoase petrecute cu cei dragi. Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu (Iov 29:2).

Parcă-l văd pe Iov răsfoind jurnalul și albumul cu poze desprins și rămas ca un monument al eternei fericiri, poze ce poartă cu sine zestrea magică a liniștii de acasă. Într-un moment de jaf la care asistă fără împotrivire, Iov retrăiește calmul vieții petrecute în admirația cerului și a lumii văzute și chiar a celei nevăzute de noi, lumea unui rebel căzut și ascuns, a unui rebel ce propune un pariu mârșav, un pariu prin care vrea să dovedească Stăpânului Dumnezeu și de ce nu și sieși, că omul e doar om, dispus oricând la un târg cu valențe eterne.

Pariul e pierdut, iar Dumnezeu oferă adevărul triumfat prin iubirea acestui om față de Sine, iubire pe care Diavolul a vândut-o de mult. Dumnezeu îi dovedește luceafărului căzut că Iov rămâne fidel în ciuda oricărei pierderi, pe când eminența cenușie renunță la loialitate în cele mai bune condiții (Ezechiel 28). Aici e pariul pierdut. Iov pierde tot și totuși rămâne, pe când Lucifer deține tot și totuși pleacă.

Iov privește în inima și mintea lui, singurele locuri pe unde n-a avut acces Ali Baba (Satana) și cei 40 de hoți, comoara amintirii zilelor de odinioară rămasă întreagă. Prin ochii minții îi sunt derulate aceste amintiri rămase vii, iar tezaurul rămas în casa sufletului său, va fi acela, care așează blând pe chipul sătul de lacrimile pierderii, un zâmbet. Iov oferă un zâmbet păzit de speranța reîntâlnirii cu Dumnezeul bucuriei. Ce paradox, să-l vezi cum retrăiește în acest capitol fiecare clipă petrecută sub ocrotirea lui Dumnezeu, ca și când n-a pierdut nimic. Speranța lui este bine păzită de străjerul inimii sale, de credința rămasă în viață. Speranța că într-o zi se va reîntâlni cu Dumnezeul clipelor de încântare, cu Dumnezeul bun și răscumpărător al vieții unui om rămas fidel.

Zâmbetul lui Iov rămâne o dovadă vie a atitudinii pe care o poate avea un om în fața celor mai nedrepte pierderi. Zâmbetul lui Iov prezintă un trecut al bucuriei, un prezent al bucuriei în pierderi, dar și un viitor al bucuriei redobândite și conjugată în eternitate. Zâmbetul lui Iov vorbește despre siguranța revederii cu Cel ce așează zâmbetul la locul lui.

…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica….Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.

Iov 19:25-27

Clipa potrivită.

– a lăsat să treacă clipa potrivită.

Ieremia 46:17

Sunt ocazii pe care dacă le pierdem, nu le regretăm pentru că ele aduc odată cu trecerea lor o nouă șansă care nu implică neapărat chestiuni cu valențe spirituale. Dumnezeu este generos în oferirea șansei a doua unui fiu risipitor, un tânăr care a înțeles că timpul potrivit pentru schimbare este întotdeaua acum. Dar oare astăzi, câți mai conștientizează valoarea secundelor în care pot decide chiar eternitatea? Prea mulți creștini rămân în pole-position. De ce? Confortul, relaxarea și chiar nebunia acceptării argumetului potrivit căruia avem ”tot timpul din lume”, vor naște consecințele de mai târziu.

Din lecturarea cu plăcere a Scripturii, cartea lui Ieremia nu încetează să mă surprindă. Inima profetului blând, comparat cu mielul dus la măcelărie, atrage simpatia mea știind contextul familial în care refuză să rămână pentru a deveni profetul lui Dumnezeu. Ieremia prin multele rugăciuni întrerupte de dialogul cu Dumnezeu, găsește puterea revenirii la obiectivul trasat de Dumnezeu. Ieremia este omul în inima căruia dezamăgirea și refuzul acceptării lui de către colegii preoți, datorită asumării altei chemări, devin uriașul pe care trebuie să-l învingă.

Într-una din rugăciunile tânărului profet, Dumnezeu descrie neglijența cu care oamenii misiunilor  speciale trec fără regret pe lângă clipele potrivite. Dumnezeu prezintă clipa nu clipele potrivite, pentru că pentru Sine șansa salvării oferită unei inimi stinghere, este pe măsura caracterului Său atotputernic de-a răscumpăra la timpul oferit de El. Nu este prima dată când Israel ratează momentul oportun. Un astfel de moment este descris în cartea Deuteronom, unde 12 iscoade au rol de frână de mână pentru un popor căruia biruința îi era mai mult decât promisă. Israel refuză să aleagă timpul lui Dumnezeu pentru acțiune și amână cucerirea țării promise.

Dumnezeu decide să-și retragă sprijinul lăsându-l pe Israel pe cont propriu, să șomeze și să accepte consecințele stagnării. Deși Israel realizează ratarea timpului potrivit pentru cucerire, decide într-un moment de cercetare lăutrică să pornească la luptă. Dumnezeu afirmă pasivitatea Sa în acțiunea lor. Consecința: (Deuteronom 1:41-46) înfrângerea dureroasă. Dumnezeu a promis că le va da țara, că le va da victorie după victorie, dar datorită pasivității poporului într-un timp de acțiune, ajutorul lui Dumnezeu refuză să apară. Nu mă pot juca cu timpul potrivit.

Estera soția lui Ahașveroș, este consiliată de unchiul său Mardoheu care prezintă urgența implicării reginei în timpul potrivit pentru salvarea evreilor amenințați de Haman (Estera 4:14).

Simon Petru retrăiește amintirile luptelor cu valurile mării din zilele de pescuit, atunci când are de ales între umblarea pe ape sau rămânerea în corabia celor ce umblă doar pe uscat. Petru a acceptat șansa pășirii în supranatural atunci când a decis să iasă din mediocritatea celor ce vor doar potolirea furtunii, fără altceva mai personal, mai profund pentru relația lor cu Dumnezeu (Matei 14:22-32).

Decizia rugăciunii la timpul potrivit, a devoțiunii cu Dumnezeu, poate atrage mari binecuvântări așa cum proclamă David omul iscusit în acționarea la timpul potrivit, de aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc (Ps.32:6).

Urgența implicării la momentul potrivit trebuie pricepută și de credinciosul contemporan. Sunt ocazii prin care putem recâștiga ce am pierdut. Putem reface prietenii întrerupte, putem relua admiterea la o facultate, dar cu timpul pierdut pentru salvarea sufletului, nu ne putem risca. Un doctor primar specializat pe ATI știe importanța secundelor în salvarea pacientului cu o stare critică. Biserica zilelor din urmă trebuie să proclame consecințele ratării timpului potrivit, așa cum cele 5 fecioare neînțelepte au rămas în afara bucuriei și a sărbătorii nunții pentru care s-au pregătit atât de generos, încât au neglijat importanța rezervelor din cadele. Ziua când Dumnezeu decide închiderea ușii corabiei lui Noe, aduce cu sine surpriza ploii pe care nimeni n-o credea reală, astfel că toți cei rămași în afara corabiei au dovedit fragilitatea naturii umane la consumul excesiv de apă din potop.

Concluzia lui Dumnezeu e simplă, dar profundă. Dacă acționezi la timp Lui, ai toate șansele să salvezi relația sau căsnicia sau poate chiar slujirea. Orice amânare poate costa mult prea mult, poate costa chiar totul. Iuda a vrut să returneze cei 30 de arginții, prețul cerut pe neprețuitul Hristos, dar banii nu mai pot răscumpăra zilele de nebunie și nu mai pot reda clipele decizilor luate neînțelept. Timpul potrivit pentru recunoașterea limitelor noastre și a excelenței lui Dumnezeu este chiar acum, este astăzi. Conștientizarea implicaților eterne atunci când decidem să acționăm la semnalul lui Hristos, ne poate aduce confortul împlinirii sufletești oferit de Dumnezeul clipelor și a zilei de astăzi.

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…

Evrei 3:7

Ce vom face cu clipa potrivită?