Onoare și onestitate.

Vai de cei ce numesc răul bine şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă şi dulceaţa, în loc de amărăciune! – Isaia 5:20.

Isaia decide, în mod onest și fără interes obscur, să parcurgă cărarea spre Dumnezeu. Lepădarea de sine și deprinderea asumării unui standard înalt, ca reprezentant al lui Dumnezeu, fac din profetul Isaia un mesager al integrității și al abandonării compromisului atât de șiret înfiripat în inima unor pretinși lideri religioși. La ce bun să soliciți oamenilor un standard pe care tu însuți îl invalidezi ostentativ, atunci când contradicția dintre cuvintele rostite și faptele pe care le realizezi, îi scandalizează chiar și pe cei mai activi agenți ai derapajelor morale? Dumnezeu pretinde vigilență din partea omului. Fermitate și coloană vertebrală. Dincolo de un discurs organizat, chiar cu scop de motivare a celor instabili, mesajul lui Dumnezeu prin Isaia, așteaptă de la om, o decizie a cărei frumusețe generează armonia prieteniei cu El. Vaietul profetului alarmează, pentru că anticipează un final dezamăgitor. Aceste trei interdicții conturează așezarea voinței umane, de bună voie, în matricea unui ideal realizabil.

Un credincios care dorește să își păstreze onoarea și onestitatea:

Nu confundă binele cu răul. Dacă a dispărut ceva din conștiința societății postmoderne, cu siguranță a dispărut orice noțiune de bine și rău. Atunci când o societate sau chiar o biserică, refuză delimitarea realității înfâptuită de oameni, în aceste două categorii de bine și rău, își garantează derapajul spre o dezordine și o confuzie condamnabilă. Numai Dumnezeu a delimitat binele de rău. Cine suntem noi să amestecăm aceste categorii fără a înțelege măcar ce reprezintă ele? Atunci când binele este confundat cu răul, pervertirea rațiunii umane conduce spre abisul negării existenței lui Dumnezeu ca instanță supremă. Atunci când amestecul s-a realizat, destinația capătă contur. Destinația este iadul. Da, sunt oameni care din lipsă de bărbăție, sau pentru că și-au vândut convingerile, au ajuns să dărâme granița dintre cele două realități. Ei neagă declanșarea unor eventuale consecințe atunci când, nici nu înegresc lumina, dar nici nu luminează întunericul. Zona gri. Zona neutră, incertă, nerevendicată sau chiar asumată de cineva care o refuză și o explică printr-o trăire autentică. Nu confunda binele, ca sursă directă în Dumnezeu, cu răul ca demers al căderii lui Lucifer, o cădere care trage după sine atât de mulți oameni lipsiți de discernământ. Așa am ajuns să fim martorii divorțului, al denaturării misterului căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Amestecul a produs un derapaj iremediabil pentru cei care au crezut în inofensivitatea sa.

Un credincios care dorește să își păstreze onoarea și onestitatea:

Nu confundă lumina cu întunericul. Pericolul asocierii lor, în mod greșit, al consecințelor derivate din cele două realități, ne scandalizează. Dumnezeu a separat ziua de noapte prin legi eterne, legi respectate de cei doi mari luminători numiți soare și lună. Dacă în mișcarea planetelor există o ordine și un respect al neinvadării hotarului stabilit de Dumnezeu, pentru ce omul face declarații la limita nebuniei? Cum poate un om să pretindă că cele două evenimente solare cu implicații cosmice reprezintă același lucru, fără să întreprindă măcar un exercițiu de onestitate vis-a-vis de înțelegerea rațională a împărțirii eterne dintre lumină și întuneric? Dumnezeu se descoperă prin lumină. Iar asocierea Sa cu lucrările întunericului, denotă o abordare cel puțin luciferică. Asocierea lucrărilor lui Dumnezeu cu acțiuni ale diavolului, provoacă revoltă în dimensiunea spirituală care pretinde o separare ireconciliabilă între cei buni și cei răi. Nu numi, îndeamnă profetul Isaia, lumina întuneric. Ele se resping. Nu pot fi așezate într-o simetrie dorită de om. Pentru ce cauți mântuirea lui Lucifer, dacă sentința sa este deja afirmată în Scriptură? Orice tentație de îndulcire a întunericului, cum că nu ar fi atât de vinovat, te transformă într-un ambasador al său. Orice ambasador al răului, devine inamicul lui Dumnezeu. Dumnezeu rămâne campion, oricât ar încerca tabăra întunericului să trucheze finalul iminent al confruntării lor. Dumnezeu se disociază de orice mișcare aparent înfrumusețată sau mai bine spus, cosmetizată de arhitecții unui proiect fără o graniță reală. Nu numi cele două realități ca fiind indentice, pentru că ceea ce oferă, ca răsplată, nu poate garanta vreo origine comună. Lucrările diavolului sunt ale lui. Nu sunt ale lui Dumnezeu. Iar omul de sub soare, nu poate rămâne în neutralitate. Ori cu Dumnezeu, ori cu diavolul. Varianta slujirii la doi stăpâni a rămas de mult în ridicol. Nu o mai aborda și tu. Pierzi timp. E timpul să decizi.

Un credincios care dorește să își păstreze onoarea și onestitatea:

Nu confundă roadele. Dulceața și amărăciunea, sunt trecute prin filtrul papilelor gustative ale fiecărui om. Nu poți înșela pe cineva prin simularea unui efect invers. Dulceața oferă un gust dulce. Amărăciunea obținută din te miri ce, nu poate oferi un alt gust. Dumnezeu s-a săturat de oameni care se mint în fiecare an, cum că vor oferi dulceața pe care El o așteaptă. Nu rodul trebuie schimbat, pentru că el este consecința seminței semănate. Mergi la origine. Mergi în esența lucrurilor. Nu poți culege smochine dintre spini. Așteptările lui Dumnezeu sunt legitime. Sunt conforme cu ceea ce ai semănat. Dar te rog, nu pretinde că dulceața este amărăciune, pentru că sfidezi orice normal al pretenților lui Dumnezeu. Nu poți rodi decât ceea ce ai semănat. Nu poți minți, pentru că rodul este evident și nu poate fi îndulcit cu ceva extern. Ți se cere onestitate, chiar dacă ea presupune o nouă semănare pentru că Dumnezeu are așteptări pe care le răsplătește. Profetul Isaia, este primul pacient care își administrează antidotul pentru ipocrizie. În capitolul 6, profetul constată că nu era departe de cei pentru care vaietele cutremurau orice fundament. Dumnezeu i-a curățat gura, pentru ca ceea ce urma să spună, chiar dacă îl costă și îl vitregește de prietenii, relații și poziții, să îl poată mântui pentru eternitate. Gura lui Isaia a trebuit sfințită, pentru a nu numi binele rău, sau lumina că este întuneric și prin declarațiile acestea să omită dăruirea unui rod așteptat de Dumnezeu.

Dacă este un lucru pe care l-am admirat la anumiți slujitori ai altarului, a fost faptul că au delimitat realitățile descrise mai sus, cu un cost de imagine imens. Dar integritatea nu le-a fost luată. E plină lumea de predicatori confuzi. Prețuiți oamenii care, asemenea lui Ioan Botezătorul, și-au asumat un rol nepopular, dar încărcat de noblețe și iubire reală față de oameni. Dumnezeul care a conceput ADN-ul uman și galaxiile îndepărtate, nu poate fi indus în eroare, pentru că El ne cunoaște atât de bine. Acum la început de an, te rog să nu te arunci în afirmarea unor realități pe care încă nu le-ai înțeles. Mai meditează. Nu le amesteca. Orice amestec denaturează un început bun spre un sfârșit rău. Dumnezeu așteaptă un rod diferit de ceea ce ai oferit până acum. Onorează-L cu ce ai mai bun. El merită. Răsplata Lui ți se va adresa și ție și mie, dacă l-am onorat lăsându-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Să avem un an mai bun cu un rod și mai bun. Trăiește ca un om onest în onoarea noului statut.

Un an mai bun!