Nebunia propovăduirii crucii.

…Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

1 Corinteni 1:21

Asistăm în zilele noastre la o pierdere a dragostei față de Dumnezeu. Nu e de mirare că primei biserici din Apocalipsa 2, bisericii  din Efes, Dumnezeu îi prezintă, fără tegiversarea diplomatică, adevărul pierderii iubirii de Adevăr. Odată cu pierderea iubirii față de Dumnezeu, te poți îndrăgosti cu ușurință de tine însuți, de rațiunea care are întotdeauna un argument în plus în convingerea voinței de a-și urma propria-i înțelepciune în defavoarea înțelepciunii lui Dumnezeu. Odată pornit într-o astfel de călătorie, înstrăinarea de Dumnezeu devine o normalitate, iar destinația spre care te îndrepți te va asigura de părăsirea legitimă a credinței într-un Dumnezeu cu care nici ateii nu mai vor să lupte.

Oamenii zilelor noastre au semnat o declarație de comun acord, o declarație pentru care sunt dispuși să moară, un slogan pe care îl proclamă fără teama de consecințele eterne, deviza că: nu ne trebuie Dumnezeu! Nebunia propovăduirii mântuirii prin Hristos devine o declarație rece pentru mintea omului care ascultă proclamarea nebuniei lumii. Ceea ce de mult era o jenă, astăzi este impus ca model. Crearea omului după chipul lui Dumnezeu ca bărbat și femeie devine ținta pentru bombardarea nemiloasă a păcatului imoralității. Parcă aud ecoul predicii lui Pavel din Romani 1:32 unde spune că păcatul sexual devine o cinste lăudată de cei intrați hora lui.

Unde se situează mesajul bisericii contemporane? A. W.Tozer spunea că „biserica a pierdut proclamarea cu autoritate și a acceptat șoapta defensivă datorită propriului compromis„. De ce tăcem atunci când alții strigă cu sfidare împotriva a tot ce a mai rămas divin și moral în om? Tăcerea creștinismului contemporan mă pune pe gânduri. Tăcerea creștinului vis a vis de derapajele morale ale societății îl așează în același rând cu cei lași, pentru că potrivit mesajului Scripturii, tăcerea în fața păcatului este echivalentă cu lepădarea de Dumnezeu. Împăratul Ozia a vrut să împlinească datoria preotului numai de dragul aroganței poziției lui de rege. Opoziția s-a realizat atunci când preotul Azaria a avut curajul ieșirii de sub radicalul normalității omului păcătos și îl confruntă pe împărat. Costul aroganței este plătit din plin, fără amânare atunci când Dumnezeu alege să așeze pe chipul regelui urma neascultării, lepra pe care o va purta ca un mesaj clar pentru fiecare generație. Pentru că acolo s-a așezat păcatul de prima dată, pe chipul și asemănarea omului cu Dumnezeu.

Natan nu tace atunci când David îl jefuiește nemilos pe Urie hetitul de tot ce avea mai drag, de Batșeba. Noe nu tace 120 de ani și propovăduiește neprihănirea. Petru nu tace în ziua Cincizecimii atunci când opinia mass-mediei contemporane îi așeza pe primii penticostali în tabără bețivilor și a celor cu o reputație precară. Pavel nu tace în gălăgiosul aeropag din Atena atunci când filosofii contemporani au un loc în temple și pentru un Dumnezeu necunoscut. Tăcerea bisericii în gălăgia generației noastre reprezintă abdicarea de la marea trimitere din Marcu 16. Hristos a dat mesajul Evangheliei unor apostoli cu carențe evidente, dar cu inimi de leu și caractere modelabile după al Său.

Nebunia propovăduirii crucii mă scoate din nebunia lumii și a morții în păcat și mă așează în rândul celor ce au cunoscut înțelepciunea lui Dumnezeu prin identificarea și asumarea jertfei lui Hristos. Pentru Pavel, eroul principal, Hristos, trebuia să moară pentru oferirea vieții eterne omului care crede în reconcilierea realizată prin cruce dintre om și Dumnezeu și de ce nu, dintre om și om. Victoria de la cruce face ca inima și gura să nu tacă. Predicarea acestei nebunii a mântuirii prin moartea și învierea Celui ce are viața în Sine însuși, reprezintă antidotul pentru cel păcătos.

Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga Luca 19:40. Fii un Iona pe străzile Ninivei. Fii un glas care strigă în pustiul lumii asemenea lui Ioan Botezătorul. Teama de ce vor spune cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu e nejustificată. Diavolul are predicatorii lui. Slavă Domnului că marele predicator Hristos, are juniori și astăzi. Nebunia propovăduirii crucii stă bine în inima și gura unor nebuni pentru Hristos 1 Corinteni 4:10.

Du-te iarăși și iubește.

Domnul mi-a zis: Du-te iarăşi şi iubeşte…

Osea 3:1

În cartea profetului Osea, Dumnezeu decide să spună o poveste despre iubirea de dincolo de argument. Profetul Osea primește una dintre cele mai ciudate chemări ca profet atunci când decide acceptarea slujbei. Dumnezeu îi scoate în drum o femeie prostituată, o femeie păcătoasă cu care îi spune să se căsătorească. Acest tip de relație dărâmă orice paradigmă morală din mintea omului ce decide să se dedice deplin chemării lui Dumnezeu.

În Israel, relațiile extra conjugale erau aspru pedepsite chiar și în vremea Domnului Isus, atunci când I se aduce o femeie prinsă în adulter pentru a o condamna. Furia mulțimii și setea după dreptatea prost împărțită, cer un răspuns ferm prin care să se valideze diferența dintre moralitatea mulțimii și imoralitatea acelei femei. Hristos oferă un răspuns pe care nu l-am fi anticipat purtând ochelarii falsei spiritualități și ai respectului de sine ajuns mai mare decât iubirea aproapelui. Hristos nu o disculpă pe doamna păcătoasă, dar nu permite mulțimii să abuzeze de greșeala ei dovedită public atât timp cât păcatul lipit de inima ascunsă a gloatei, nu se vrea a fi dat jos pentru nimic în lume. Mai mult de cât atât, să ceri unui profet să nu o condamne e ceva, dar să îi ceri s-o ia de nevastă e cu totul altceva. Să treci peste trecutul ei, să ierți nebunia Gomerei de-a se arunca în brațele oricărui bărbat, să ai puterea ca în ziua nunții să o declari os din oasele tale și carne din carnea ta, aici este puterea iubirii dincolo de argument. Gomera primește o șansă noua prin ușa deschisă de iubirea unui om loial lui Dumnezeu, de dezinteresul pentru orice aspect de ordin moral, religios, economic și social al acestuia pentru împlinirea poruncii lui Dumnezeu.

Gomera intră în casa profetului, dar fără a ajunge casnică devine soția lui legal, dar nu soția lui relațional, profund și real. În momente de amnezie ia o pauză de la angajamentul căsniciei și se întoarce tot acolo unde păcatul a jefuit-o nemilos de feminitate, puritate și moralitate. Ibovinicii descriși în primul capitol al acestei cărții o privează și de libertate, pentru că păcatul întotdeauna după ce te va deposeda de virtuțiile și puritatea chipului lui Dumnezeu, te va transforma în robul său. Privesc povestea vieții acestui cuplu și sunt părtinitor, țin cu Osea, țin cu omul care o iubea dincolo de tot ce ea putea oferii. Robită și vândută pe preț de nimic, Gomera reîntâlnește privirea celui ce a scos-o din falimentul inițial, își privea soțul salvator și nu acuzator  atunci când acesta plătea prețul eliberării ei. Domnul mi-a zis: „Du-te iarăşi şi iubeşte o femeie iubită de un ibovnic şi preacurvă; iubeşte-o cum iubeşte Domnul pe copiii lui Israel. Mi-am cumpărat-o.. (Osea 3:1-2). 

Dumnezeu îi cere acestui om din nou iubire, din nou sacrificiu și iertare. De fapt morala acestei povești de dragoste este aceea prin care să poți iubi dincolo de argumentele rațiunii, dincolo de condiția celui salvat. Era de fapt iubirea lui Hristos ilustrată în viața profetului, era iubirea lui Dumnezeu pentru un Israel inifidel și iresponsabil ce și-a părăsit statutul de lumină a neamurilor, de reprezentant al lui Dumnezeu. Dumnezeu se declară pe Sine Dragostea absolută, o iubire dovedită în puritatea slujbei de răscumpărare. Osea devine un prototip al lui Hristos și Gomera un prototip al lumii. Osea (הושׁע) înseamnă salvare, iar Gomera (גמר) înseamnă a finaliza, a duce la bun sfârșit. Numele acestor oameni confirmă salvarea de care Gomera avea nevoie pentru a fi desăvârșită, completă, deplin restaurată prin iubire. Iubirea lui Hristos este necondiționată, este de fapt sentimentul prin care rațiunea și argumentele legaliste ale lui Nicodim îl lasă pe gânduri atunci când aude mărturia Fiului lui Dumnezeu care spunea că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16).

Apostolul Pavel înțelege iubirea lui Dumnezeu descoperită în viața familiei lui Osea și spune că Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi (Romani 5:8). Iubirea lui Dumnezeu transcede așteptările sau presupunerile oamenilor. Iubirea lui Hristos este antidotul pentru însănătoșirea lumii străpunsă de nedreptate, violență și ură. Iubirea lui Hristos aduce calm în haosul vieții de zi cu zi. Prin înțelegerea acestui pasaj din Scriptură realizez de fapt că, mesajul era destinat Israelului, un Israel pe care Dumnezeu îl iubește cu o dragoste necondiționată, dar despre care spune la finalul cărții Osea că, nu-i mai pot iubi (Osea 9:15). De fapt scopul mesajului cărții era acela de-al asigura pe Israel de iubirea veșnică a lui Dumnezeu, dar iată cum Dumnezeu sătul de încăpățânarea acestei națiuni, declară că n-o mai poate iubi. Nu e nimic mai tragic în existența omului decât să audă din gura unui Dumnezeu infinit de bun, că nu-l mai poate iubi. Poți rezista presiunii, poți face față pierderilor, dar să simți că Dumnezeu nu te mai iubește, e tragic. Aici e începutul sfârșitului pentru omul care refuză salvarea lui Dumnezeu pentru desăvârșire. De fapt, până unde vrem să mergem? Acest final al iubirii lui Dumnezeu mă așează în fața realității de-a decide astăzi să mă schimb, sau să decid să-mi continui drumul spre nicăieri.

Hristos prin Osea dă o șansă Gomerei sau lumii, o șansă prin care ne putem schimba. E ziua în care mai putem auzi acel frumos cuvânt al iubirii divine,  iubire pe care profetul Ieremia o simte adânc pătrunsă în propria-i inimă atunci când spune că, Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Ieremia 31:3. Mai bine aud cuvântul iubirii decât pe cel al condamnării. E timpul primirii iubirii, timpul întâlnirii cu Dumnezeul dragostei. Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8) și pentru tine.

Black Friday, antic și contemporan.

În această zi, generozitatea magazinelor se îndreaptă spre acei oameni care doresc să cumpere produse la super preț. E mai mult decât o sărbătoare pentru omul contemporan, pentru că reducerile de care beneficiază la achiziționarea produselor din magazinele ce intră în hora Black friday, oferă bucurie, zâmbet și sentimetul că patronilor de magazin le pasă de cei ce nu-și permit tot anul achiziționarea unui produs la preț întreg.

Privesc la această vinere neagră, la ziua reducerilor și a lucrurilor oferite iluzoriu oamenilor ca o favoare a celor bogați, la entuziasmul celor ce cumpără la un preț redus. Totuși, cea mai neagră vineri din istoria omenirii, rămâne vinerea când Hristos și-a dat viața în dar pentru rezolvarea problemelor eterne ale omului. Este ziua când între cer și pământ, prin strigătul iertării pentru cei  ce l-au condamnat pe nedrept, Hristos oferă nu o reducere pentru iertare, schimbare, milă sau har, ci darul infinit, eroic, dezinteresat și deplin pentru omul condamnat, darul mântuirii.

 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romani  6:23

Într-o zi de vineri, după un proces nedemn de un rege, după ce strigătul mulțimii cerea viața Celui ce a dat viața, Hristos confirmă prin declarația de pe cruce reducerea la absurd a vinei păcatului din viața celui ce acceptă și crede. Viața pe care El o oferă, vine ca urmare a inițiativei Sale de a dărui pentru om, ce are mai bun, mai nobil, mai etern. Era de fapt împlinirea profeției pe care bătrânul Nicodim o aude în tăcerea nopții întâlnirii cu Hristos, curajosul Învățător ce-i propune nebunia nașterii din nou ca urmare a darului primit.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Ioan 3:16

Costul darului său este enorm, pentru că el vorbește despre valoarea iubirii și a grațierii omenirii prin calvar. Iertarea nu ne costă nimic, pentru că l-a costat pe Dumnezeu totul. Black Friday-ul modern nu se compară cu Black Friday-ul lui Hristos. Jertfa care oferă iertarea omenirii se oferă gratuit, aducând beneficii nu numai contemporanilor lui Hristos, ci și tuturor acelora pentru care jertfa lui Hristos este acceptată prin credință.

Bucură-te de reducerea zilelor de Black Friday, dar nu uita favoarea darului lui Dumnezeu. Ceea ce oferă El, depășește valoarea darurilor atât de efemere ale lumii ce pretinde generozitate. Hristos într-o zi de vineri, o vinere neagră, cea mai neagră din istoria umanității, a decis să ne acorde un dar, fără TVA sau cost, un dar infinit, un dar al iubirii și al prețuirii, un dar ce nu rămâne disponibil doar o dată pe an,  ci rămâne valabil pentru totdeauna. Pentru apostolul Pavel, farmecul lucrurilor lumii nu merită să minimalizeze adevărata valoare a nopții de vineri.

O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? 

Galateni 3:1

Black Friday-ul contemporan promovează reducerea prețurilor la anumite produse ce trec odată cu folosirea lor, dar Black Friday-ul Scripturii promovează anularea prețului și oferirea mântuirii prin credința în Hristosul mort și îngropat într-o noapte de vineri, pentru a aduce vestea iertării prin învierea din morți celor ce merg la cumpărături în noiembrie 2014.

Rut, doamna de fier a Scripturii.

Margaret Thatcher, Angela Merkel și Hillary Clinton sunt doamnele de fier ale națiunilor puternice ale lumii. Pentru vremuri dificile, Dumnezeu nu ridică neapărat super oameni de oțel, ci și doamne de fier, doamne ce dovedesc că trusa de machiaj și geanta asortată cu pantofii, nu sunt neapărat elemente ale fragilității.

Rut este femeie care a trăit în perioada judecătorilor, o perioadă de instabilitate religioasă, socială și economică a lumii. Colonizarea și dezvoltarea națiunii Israel în țara promisă, nu a fost un proces liniștit și fără peripeții. O familie din Israel alege să plece în diaspora evreiască. Aici este paradoxul textului, să pleci din Betleem (Casa Pâinii), în Moab (Cine e Tatăl tău?– întrebare retorică, este un cuvânt compus), loc unde adversarii să te poată ironiza și să te întrebe, dacă Dumnezeu e Tatăl tău, pentru ce suferi de foamete, pentru ce sărăcia și lipsurile devin agenți ai depresiei permanente, pentru ce viața are atâtea bariere pe care le așează fără compasiune pe drumul pe care ai ales să mergi? 

David campionul luptei cu Goliat fuge de amenințarea morții transmisă prin Saul, în Gat la împăratul Achis, la locul de naștere al adversarului uriaș, loc unde face pe nebunul în fața celor pe care i-a îngrozit din alte motive decât cele ale pierderii respectului de sine. Plecând din Israel, de la cel  care luptă cu Dumnezeu și cu oamenii și iese învingător, la Gat originea adversarului înfrânt, confirmă neîncrederea rămânerii în promisiunea lui Dumnezeu de-ai oferi tronul țării sfinte. Avraam este în țara promisă, unde ajunge prin credință, loc în care întâlnește foametea ce-l pune pe fugă spre Egipt. Crezi că Dumnezeu te scoate din confortul vieții, din Ur, te poartă spre o țară pe care n-ai știut-o și brusc îți ruinează visele? De ce atâția creștini aleg drumul spre Egipt ca o alternativă la supunerea și răbdarea cu care pot rămâne în binecuvântarea promisă? Dacă Dumnezeu ți-a promis țara cu avantajele ei, pentru ce nu poți crede că îți va oferi și resursele de care ai nevoie pentru a o locui?

Rut intră în familia Naomei, o femeie cu doi copii. Necazul face ca tatăl socru, soțul și cumnatul să moară în Moab. Elimelec, Mahlon şi Chilion erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. În urma pierderilor mari, Rut vorbește despre încrederea în Dumnezeul familiei în care intră. Ea alege să părăsească țara ironiei, Moabul și să plece spre țara promisă, spre Israel. Rut este prima noră care chiar își iubește soacra și dovedește suport în condiții vitrege.

Rut decide să ajute o femeie în aceeași condiție ca ea. Rut ajută o femeie respectată în orașul natal, o femeie supărată pe Dumnezeul care o aduce înapoi cu mâinile goale, dar cu o inimă plină de amărăciune. Supărarea și amărăciunea, sunt de fapt ingredientele perfecte pentru justificarea condiției ei. Rut ne învață să iubim dincolo de puterile și responsabilitățile noastre, pentru că deși era moabită, săracă, văduvă și singură, alege să iubească dincolo de cerințele morale ale relației familiale.  Ea iubește prin însoțire, voi merge unde vei merge tu, voi locui, nu te voi lăsa, pentru că viața este o continuă călătorie, de aceea este important pe cine alegi ca partener de drum. Rut o duce pe Naomi înapoi la origine, înapoi de unde a plecat, înapoi în casa pâinii.

Rut oferă iubire prin asumarea identității naționale și a închinării în fața Dumnezeului lui Israel spunând, poporul și Dumnezeul tău vor fi și ai mei, dar mai presus de toate, Rut iubește asumându-și sacrificiul suprem, acolo unde vei muri tu voi muri si eu. Chiar și Ionatan îl iubește pe David mai presus decât pe sine și îi oferă tronul ca urmare a înțelegerii planului lui Dumnezeu. Trăim în generația iubirii de sine spune apostolul Pavel în 2 Timotei 3:2, timp în care mesajul împărăției cerurilor este neschimbat, mesaj ce confirmă iubirea dusă la desăvârșire așa cum declară Scriptura că nu este dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prieteni.

Rut ne învață să ajutăm dincolo de resursele noastre. Poți face mai mult decât poți? Nu era suficientă propria-i văduvie, de a ales să se încarce cu ajutor deplin față de-o femeie la fel de rănită ca ea? Orpa a plecat în căutarea unei noi familii, dar nu și Rut. Ai încercat să ajuți prieteni atunci când tu însuți aveai nevoie de ajutor? Ai încercat să ajuți oameni care nu doreau ajutorul tău? Moise vrea să elibereze un popor căruia nu-i trebuia aventura Exodului, un popor mereu dependent, instabil, care i-a transmis obsesiv timp de 40 de ani aceiași întrebare, cine ești tu să vi să ne eliberezi?

Rut a ajutat-o pe Naomi care nu-i putea întoarce favorul, pentru că amândouă erau sărace, amândouă erau văduve, fără viitor, arătând că nu trebuie să ai neapărat o condiție foarte diferită față de ceillalți oameni pentru a-i ajuta.  Bătălia acestei femei se duce și cu sufletul resemnat al acestei soacre, ce se consideră prea bătrână pentru a mai reuși în relansarea vieții și a fericirii. Acest cuvânt, prea bătrân cântărește mai mult decât o ancoră pentru fiecare corabie ce refuză să mai plece în aventura cuceririi și a descoperirii necunoscutului.

 Naomi alege drumul supărării pe soarta amară a necazurilor vieții ce au purtat-o de la plăcere (Naomi), la amărăciune (Mara), drum pe care merg atâția oameni învinși de pierderile și condițiile actuale. Rut a învățat să-și ducă misiunea până la sfârșit. Până când ajută Rut? Până la un nou seceriș. Biblia spune că momentul în care ajung în casa pâinii, în Betleem este momentul culegerii roadelor. Profetic se arată un nou început, profetic se vede o nouă șansă în viață. Începutul secerișului, simbolul începerii culegerii roadelor, culegerea celor semănate cu mult sacrificiu.

Vom culege ceea ce am semănat numai atunci când îndurăm condițiile grele ale semănatului. Ce seamănă omul, aceea va secera. Rut a ajutat, dar Dumnezeu nu a rămas dator unei femei care iubește și slujește mai mult decât alte femei cu condiții asemănătoare. Viața lui Rut inspiră și redă puterea de-a mai crede în exersarea binelui față de apropele nostru prin ajutorul marelui Bine, Dumnezeu. Viața ei cunoaște o răsplată enormă, o răsplată despre care voi scrie cu o altă ocazie.

Zâmbetul lui Iov.

….le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Iov 29:24

Cine ar fi crezut că în cartea acestui erou al supraviețuirii pariului din cer, dintre Dumnezeu și Diavol, poți zări o brumă a bucuriei? Este o carte a lacrimilor, a pierderilor, a suferinței necântărite și totuși a bucuriei redobândite. Viața acestui erou este surprinsă de vestea pierderii celor mai mari realizări, de la copii la sănătate sau finanțe, respect sau poziții câștigate prin favoarea lui Dumnezeu. Pierderile mari, trebuie să măsoare caracterul unui om mare. Iov zâmbește, dar mi-e ciudat să mi-l imaginez zâmbind în zilele de fericire, în zilele cu soare sau zilele odihnei dobândite din prietenia cu Dumnezeu. Iov retrăiește cu emoție fiecare moment al tinereții enumerat în acest capitol, asemenea unui bunic ce povestește cuprins de vraja zilelor de odinioară, ce-l fac să exalte la amintirea episoadelor de altă dată.

Regretul lui este acela al timpului trecut, al timpului ce nu se vrea a fi cumpărat și dat înapoi, al timpului în care lacrimile erau născute doar odată cu bucuria oferită de momentele frumoase petrecute cu cei dragi. Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu (Iov 29:2).

Parcă-l văd pe Iov răsfoind jurnalul și albumul cu poze desprins și rămas ca un monument al eternei fericiri, poze ce poartă cu sine zestrea magică a liniștii de acasă. Într-un moment de jaf la care asistă fără împotrivire, Iov retrăiește calmul vieții petrecute în admirația cerului și a lumii văzute și chiar a celei nevăzute de noi, lumea unui rebel căzut și ascuns, a unui rebel ce propune un pariu mârșav, un pariu prin care vrea să dovedească Stăpânului Dumnezeu și de ce nu și sieși, că omul e doar om, dispus oricând la un târg cu valențe eterne.

Pariul e pierdut, iar Dumnezeu oferă adevărul triumfat prin iubirea acestui om față de Sine, iubire pe care Diavolul a vândut-o de mult. Dumnezeu îi dovedește luceafărului căzut că Iov rămâne fidel în ciuda oricărei pierderi, pe când eminența cenușie renunță la loialitate în cele mai bune condiții (Ezechiel 28). Aici e pariul pierdut. Iov pierde tot și totuși rămâne, pe când Lucifer deține tot și totuși pleacă.

Iov privește în inima și mintea lui, singurele locuri pe unde n-a avut acces Ali Baba (Satana) și cei 40 de hoți, comoara amintirii zilelor de odinioară rămasă întreagă. Prin ochii minții îi sunt derulate aceste amintiri rămase vii, iar tezaurul rămas în casa sufletului său, va fi acela, care așează blând pe chipul sătul de lacrimile pierderii, un zâmbet. Iov oferă un zâmbet păzit de speranța reîntâlnirii cu Dumnezeul bucuriei. Ce paradox, să-l vezi cum retrăiește în acest capitol fiecare clipă petrecută sub ocrotirea lui Dumnezeu, ca și când n-a pierdut nimic. Speranța lui este bine păzită de străjerul inimii sale, de credința rămasă în viață. Speranța că într-o zi se va reîntâlni cu Dumnezeul clipelor de încântare, cu Dumnezeul bun și răscumpărător al vieții unui om rămas fidel.

Zâmbetul lui Iov rămâne o dovadă vie a atitudinii pe care o poate avea un om în fața celor mai nedrepte pierderi. Zâmbetul lui Iov prezintă un trecut al bucuriei, un prezent al bucuriei în pierderi, dar și un viitor al bucuriei redobândite și conjugată în eternitate. Zâmbetul lui Iov vorbește despre siguranța revederii cu Cel ce așează zâmbetul la locul lui.

…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica….Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.

Iov 19:25-27

Clipa potrivită.

– a lăsat să treacă clipa potrivită.

Ieremia 46:17

Sunt ocazii pe care dacă le pierdem, nu le regretăm pentru că ele aduc odată cu trecerea lor o nouă șansă care nu implică neapărat chestiuni cu valențe spirituale. Dumnezeu este generos în oferirea șansei a doua unui fiu risipitor, un tânăr care a înțeles că timpul potrivit pentru schimbare este întotdeaua acum. Dar oare astăzi, câți mai conștientizează valoarea secundelor în care pot decide chiar eternitatea? Prea mulți creștini rămân în pole-position. De ce? Confortul, relaxarea și chiar nebunia acceptării argumetului potrivit căruia avem ”tot timpul din lume”, vor naște consecințele de mai târziu.

Din lecturarea cu plăcere a Scripturii, cartea lui Ieremia nu încetează să mă surprindă. Inima profetului blând, comparat cu mielul dus la măcelărie, atrage simpatia mea știind contextul familial în care refuză să rămână pentru a deveni profetul lui Dumnezeu. Ieremia prin multele rugăciuni întrerupte de dialogul cu Dumnezeu, găsește puterea revenirii la obiectivul trasat de Dumnezeu. Ieremia este omul în inima căruia dezamăgirea și refuzul acceptării lui de către colegii preoți, datorită asumării altei chemări, devin uriașul pe care trebuie să-l învingă.

Într-una din rugăciunile tânărului profet, Dumnezeu descrie neglijența cu care oamenii misiunilor  speciale trec fără regret pe lângă clipele potrivite. Dumnezeu prezintă clipa nu clipele potrivite, pentru că pentru Sine șansa salvării oferită unei inimi stinghere, este pe măsura caracterului Său atotputernic de-a răscumpăra la timpul oferit de El. Nu este prima dată când Israel ratează momentul oportun. Un astfel de moment este descris în cartea Deuteronom, unde 12 iscoade au rol de frână de mână pentru un popor căruia biruința îi era mai mult decât promisă. Israel refuză să aleagă timpul lui Dumnezeu pentru acțiune și amână cucerirea țării promise.

Dumnezeu decide să-și retragă sprijinul lăsându-l pe Israel pe cont propriu, să șomeze și să accepte consecințele stagnării. Deși Israel realizează ratarea timpului potrivit pentru cucerire, decide într-un moment de cercetare lăutrică să pornească la luptă. Dumnezeu afirmă pasivitatea Sa în acțiunea lor. Consecința: (Deuteronom 1:41-46) înfrângerea dureroasă. Dumnezeu a promis că le va da țara, că le va da victorie după victorie, dar datorită pasivității poporului într-un timp de acțiune, ajutorul lui Dumnezeu refuză să apară. Nu mă pot juca cu timpul potrivit.

Estera soția lui Ahașveroș, este consiliată de unchiul său Mardoheu care prezintă urgența implicării reginei în timpul potrivit pentru salvarea evreilor amenințați de Haman (Estera 4:14).

Simon Petru retrăiește amintirile luptelor cu valurile mării din zilele de pescuit, atunci când are de ales între umblarea pe ape sau rămânerea în corabia celor ce umblă doar pe uscat. Petru a acceptat șansa pășirii în supranatural atunci când a decis să iasă din mediocritatea celor ce vor doar potolirea furtunii, fără altceva mai personal, mai profund pentru relația lor cu Dumnezeu (Matei 14:22-32).

Decizia rugăciunii la timpul potrivit, a devoțiunii cu Dumnezeu, poate atrage mari binecuvântări așa cum proclamă David omul iscusit în acționarea la timpul potrivit, de aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc (Ps.32:6).

Urgența implicării la momentul potrivit trebuie pricepută și de credinciosul contemporan. Sunt ocazii prin care putem recâștiga ce am pierdut. Putem reface prietenii întrerupte, putem relua admiterea la o facultate, dar cu timpul pierdut pentru salvarea sufletului, nu ne putem risca. Un doctor primar specializat pe ATI știe importanța secundelor în salvarea pacientului cu o stare critică. Biserica zilelor din urmă trebuie să proclame consecințele ratării timpului potrivit, așa cum cele 5 fecioare neînțelepte au rămas în afara bucuriei și a sărbătorii nunții pentru care s-au pregătit atât de generos, încât au neglijat importanța rezervelor din cadele. Ziua când Dumnezeu decide închiderea ușii corabiei lui Noe, aduce cu sine surpriza ploii pe care nimeni n-o credea reală, astfel că toți cei rămași în afara corabiei au dovedit fragilitatea naturii umane la consumul excesiv de apă din potop.

Concluzia lui Dumnezeu e simplă, dar profundă. Dacă acționezi la timp Lui, ai toate șansele să salvezi relația sau căsnicia sau poate chiar slujirea. Orice amânare poate costa mult prea mult, poate costa chiar totul. Iuda a vrut să returneze cei 30 de arginții, prețul cerut pe neprețuitul Hristos, dar banii nu mai pot răscumpăra zilele de nebunie și nu mai pot reda clipele decizilor luate neînțelept. Timpul potrivit pentru recunoașterea limitelor noastre și a excelenței lui Dumnezeu este chiar acum, este astăzi. Conștientizarea implicaților eterne atunci când decidem să acționăm la semnalul lui Hristos, ne poate aduce confortul împlinirii sufletești oferit de Dumnezeul clipelor și a zilei de astăzi.

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…

Evrei 3:7

Ce vom face cu clipa potrivită?

Baraba, grațiatul fără libertate.

…La moarte cu Omul acesta și eliberează-l pe Baraba… 

Luca 23:18

Libertatea este una din nevoile omului pentru care s-au dat mari bătălii de-a lungul secolelor. Nevoie de libertate se resimte în toată creația, de la animale până la om, tot ce a fost creat suspină și așteaptă reînnoirea lucrurilor după căderea în păcat Romani 8:19-23. Unul din oamenii Israelului din perioada Domnului Hristos și-a dorit eliberarea neamului iudaic de sub robia romană și astfel recurge la orice, inclusiv la crimă Luca 23:19.

Luca doctorul ca un bun istoric, prezintă trecutul și chiar prezentul acestui bărbat spunând despre el că era întemnițat. Ca om, Baraba a luptat pentru Israel confirmând naționalismul și așteptarea libertății poporului său. După răscoala produsă, se aștepta ca mulțimile să prindă gustul libertății, gustul revoltei și astfel print-o acțiune de amploare să pună în mișcare mașinăria de război a Israelului remontată de dinastia Macabeilor și dezmembrată de oștirile romane. Biblia spune că revolta lui Baraba este una izolată, slab cotată, fără pericol maxim pentru asupritori. Stând în temniță profund dezamăgit de uitarea la care este supus de către cei din neamul lui, loc în care își așteaptă condamnarea, iar regretul libertății utopice pentru Israel rămâne doar un vis frânt înainte de a-și lua zborul spre realitate.

În tăcerea temniței și a regretelor ce-i frământă sufletul, prizonierul aude cel mai dulce cuvânt al fiecărui om, numele său. Baraba, îl vrem pe Baraba, este strigătul puternic al gloatelor în pretoriu lui Pilat Luca 23:18. Pentru prima dată în viață numele său se află pe buzele tuturor, în inimile tuturor. Brusc visul libertății reînvie, naționalismul crește adrenalina în el, iar inima se lasă adorată de glasul mulțimilor ce îi cere libertatea. Regândește strategii, regândește eliberarea mult visată știind că de acum, numele lui va rămâne în istorie.

Surpriza pe care o are depășește gândurile sale cu privire la iubirea mulțimii, atunci când înțelege motivul strigătelor ei. Numele lui înseamnă fiul tatălui și astfel este pus în contrast cu Fiul lui Dumnezeu Tatăl, dar leadeship-ul lui cunoaște război, violență, crimă, în schimb viața celui ce se oferă la schimb pentru viața sa, confirmă blândețea caracterului atunci când intră în Ierusalim călare pe un măgăruș. Sunt puși fața în față sub privirile mulțimii, doi lideri atât de diferiți, cu o viziune despre libertate total independentă.

Hristos se uita spre cel pe care mulțimea îl aclama ca pe un eliberator și știa ce nimeni altcineva nu știa, anume că libertatea primită ca urmare a strigătelor mulțimii nu îi va fi suficientă pentru eliberarea sufletului. Liber de lanțurile Romei, dar în lanțurile păcatului, păcatul care este un stăpân aspru, un tiran ce pedepsește cu mult mai mult decât un cuceritor uman. Baraba are un trecut murdar, un prezent robit de lanțurile Romei, dar viitorul e pe cale să fie redesenat în mintea lui. Trist este că viitorul colorat de mintea sa, nu este unul pe care Biblia să îl poată declara. Aici se încheie istoria acestui om liber aici, dar prizonier în eternitate. Baraba este eliberat de jocurile de putere ale marilor preoți, jocuri pe care le află în ziua eliberării, jocuri care confirmă dezinteresul lumii față de cel căruia îi pretinde libertatea atunci când numele său este pe buzele tuturor.

Hristos cu un trecut, prezent și viitor glorificat privești spre atâția iubitori de libertate, spre cei ce au urechi pentru strigătul gloriei de moment, oameni ce sunt surzi la chemarea Celui ce oferă libertate pentru eternitate. Hristos avea cheile lanțurilor lui Baraba, lanțuri pe care ochii obișnuiți nu le vedeau. Puneți semne de întrebare creștine atunci când lumea strigă după tine, pentru că iubirea și interesul ei sunt aburul ce maschează acul prin care te agață într-o robie lungă și dură. Despre Baraba Scriptura nu mai spune nimic, deși tradiția încearcă.., ei bine, tradiția rămâne tradiție, atât.

Baraba părăsește scena Bibliei în adorarea mulțimii ce-l conduce spre destinația pustiului unde s-au cazat veșnic atâția oameni fără viitor. Grațierea lumii este o nebunie. Grațierea lui Hristos este legitimă pentru că ea confirmă prețul achitării ei. Viața lui Hristos la schimb pentru viața omului care gândește libertatea în sensul egoismului. Mulțimea nu face distincție între cei doi eliberatori, Baraba vroia eliberarea din robia romană, Hristos oferă și astăzi ca atunci, libertatea din robia păcatului Romani 7:14-25. Hristos oferă libertate pentru eternitate.

 Deci dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.

Ioan 8:36

Voi spune nu lui Anticrist.

  

Persoana lui Antichrist!

În articolul acesta voi vorbi despre persoana lui Antihrist prin viziunea Sfintei Scripturi, despre înțelegerea numelui lui și lucrarea pe care o va desfășura înaintea parusiei (reîntoarcerea lui Hristos). Referințe cu privire la persoana lui Antihrist vom găsi în Isaia 14, Daniel 7-9,11, 2 Tesaloniceni 2 și Apocalipsa 13,17. Biblia spune că aceste personaj va face război cu cel ce ședea călare pe cal Apocalipsa 19:19, iar numele lui înseamnă anti-Hristos, adică acea persoană opusă lui Hristos.

Apostolul Ioan spune în epistolele sale în 1 Ioan 2:18  Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă; 1Ioan 4:4, şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.

Krimmer Heiko spunea, că ceasul cel de pe urmă este ceasul lui antichrist. El este ultimul mare dușman al lui Dumnezeu și al Hristosului lui. Satan nu acționează el însuși în lume, ci îl împinge în față pe acest om din lume. Avertizarea împotriva anticristului a fost de la început o parte a propovăduirii apostolice, care a dus la înfințarea bisericilor, acest lucru devenind tot mai clar prin afirmația proclamată de epistolele și scrisorile apostolilor pentru biserici. Ioan explică apariția învățătorilor mincinoși din bisericii conform cuvântului lui Isus și o leagă de venirea multor anticriști. Prorocia lui Isus se împlinește împotriva acelor învățători eretici, acei mulți anticriști, fără să desfințeze cunoașterea despre ultimul antihrist stăpânitorul satanic al acestei lumii. Marile personalități anticristice din istoria omenirii și a bisericii, cum ar fi Nero, unii papi, Napoleon, Stalin și Hitler, au fost identificate de creștini ca fiind antihristul. Dar ele au fost doar teste ale lui Satan pentru ultimul lui domnitor, care au trebuit să pregătească terenul pentru el, iar ultimul, Hitler fiind încercarea de probă pentru nimicirea Israelului Luca 21:20, Apoc.19:19, Zaharia, 12:2-6.

Tot Ioan afirmă în 2 Ioan 7, Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!; 1 ioan 2:22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

Apostolul Pavel vorbește despre persoana lui Antihrist în 2 Tesaloniceni 2:3-12 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.

Pentru apostolul Pavel acest antihrist, va fi liderul răzvrătirii. John Stott spunea că apostolul îl prezintă pe conducătorul răzvrătirii prin intermediul a patru nume sau titluri, acestea pot fi traduse prin antinominianul – omul fărădelegii, adică omul împotrivitor față de porunca lui Dumnezeu , în întregime ostil domniei legii, Damnatul -fiul pierzării, un ebraism care înseamnă că destinul său este pierzarea, Vrăjmașul – potrivnicul față de tot ce se numește Dumnezeu, devotat față de tot ce este nelegiuire, și ironic, Carieristul – care se înalță mai presus de tot ce numește Dumnezeu. Pavel accentuează primul și ultimile două dintre aceste nume.

Tot John Stott spunea că de-a lungul istoriei, oamenii au căutat un corespondent al lui Anticrist în fiecare generație. În ultimile două secole candidații favoriți au provenit din rândul liderilor politici, nu religioși, printre ei se numără Napoleon Bonaparte, Hitler, Stalin, Musolini, fără îndoială, toți acești oameni au demonstrat puternice elemente de fărădelege și nelegiuire. Este mai potrivit să luăm cu atenție aminte la dezvoltarea pe care așteptarea Anticristului o cunoaște pe paginile Sfintei Scripturi, la modul în care Daniel face referire la Antiochus Epiphanes, la modul în care Isus, Pavel, Ioan, în Apocalipsa, profeția lui Daniel, adică la modul în care aceștia au identificat întrupări succesive ale fărădelegii și nelegiuirii și la modul în care Ioan, în epistolele sale a văzut în învățătorii mincinoși mulți anticriști, care îi răspândeau erezia, la fel Isus vorbește despre hristoși mincinoși, și astfel istoria se repetă. 

Profetul Daniel primește din partealui Dumnezeu o viziune cu privire la apariția împărățiilor pe pământ, cu domnia diverșilor lideri de-a lungul istoriei, iar unele profeții își găsesc suport și continuare în cartea Apocalipsei, unde descrierea acestui lider politic coincide cu descrierea făcută de apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni.

În Daniel avem dezvoltarea pe larg oferită de Vechiul Testament a descrierii Anticristului. Într-un sens, doctrina aceasta este întrețesută în întreg materialul cărții, Anticristul apare ca fiind cornul cel mic, care are ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu trufie Daniel 7:8. El se deosebește de toate celelalte și era nespus de grozav, Daniel 7:19, El este un împărat fără rușine și viclean Daniel 8:23, care se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul unei mâini Daniel 8:25, el este domnul care va face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână Daniel 9:26-27. Acest împărat va face ce va voi, își va ajunge sfârșitul, Daniel 11:36,45.

Personalitatea și caracterul acestui om

Teodor Sacaciu scoate în evidență caracteristicile acestui lider în care găsim împlinindu-se profețiile amintite mai sus, profeții cu privire la persoana lui Antihrist. Le voi enumera mai jos.

El va fi diferit de alți oameni, Cine se poate asemăna cu fiara? Apoc.13:4, fiind împăratul din urmă,  este descris ca fiind diferit de toți cei ce l-au precedat Daniel 7:7,19,23,24. Printre calitățiile lui de împărat, el dă dovadă de puterea de-a răbda o lovitură de moarte, pentru ca mai apoi să experimenteze o vindecare miraculoasă, urmând ca mai apoi să facă minuni printre mulțimile pământului și să accepte închinarea lor Apoc.13:3-4.

Foarte inteligent. Omul acesta va da dovadă de un nivel ridicat de inteligență și se va ridica din marea de oameni Apoc.13:1, el își va arăta abilitatea printre 10 împărați, aceștia vor hotărâ să-și pună puterea în mâna lui, și-i va da puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare Apoc.13:2, și va putea să câștige supunerea unui om iscusit care îi va sluji ca profet mincinos Apoc.13:11-17.

Orator puternic, El are o gură care vorbește cu trufie Daniel 7:8, iar expresia din Apocalipsa 13:2 gura ca o gură de leu, rostea vorbe mari și huleApoc.13:5,6.

Politician isteț și perseverent, țara va propăși sub domnia lui Daniel 8:25. Prin viclenie, se va ridica treptat la putere prin cei 10 împărați din mijlocul cărora a ieșit, iar el va fi capul acestei mișcări. Apoc.17:12-13. Ei își vor pune astfel resursele la dispoziția lui sperând să primească protecție și prelungirea puterii, fără a-și da seama că aceasta va dura doar un ceas Apoc.17:12. Aceștia vor duce la îndeplinire voia lui, o vor distruge pe curvă Apoc.17:16,17, și vor mărșălui împreună cu fiara pentru bătălia de la Armaghedon și spre propria lor distrugere Apoc.19:19-21. Având interese ascunse, anticristul se va ridica pentru domnia asupra întregului pământ Apoc.13:3,7.

Ridicarea Anticristului la o putere internațională se va realiza prin câțiva pași. Unul din ei va fi vremea arătării imediat după răpirea Bisericii 2 Tes.2:6-8, moment în care va înceta lucrarea de limitare a răului făcută de Duhul Sfânt prin Biserică. Un alt pas va fi cel al începutului neașteptat Apoc.6:1-2, va face pace cu evreii în propriul său nume Ioan 5:43, va dezvolta  o confederație Apoc13:1, iar prin biruirea a trei împărăți Daniel 7:8,20, 24, puterea mondială, pentru 7 ani, Apoc.13:7, Daniel 11:40,44, Ezech.38,39. Ajungând la vârful puterii mondiale,  va devenii împăratul Babilonului Isaia 14:1-5, Apoc.17-18. Apoi va înfrânge o mișcare a evreilor condusă de cei doi martori, ucigându-i pe amândoi Apoc11:3-13, și va inaugura perioada necazului celui mare împotriva evreilor în timpul celor 3 ani și jumătate ai acestei perioade Apoc 11:2,7.

Instrumentele folosite pentru ridicarea la putere sunt: condiția mondială haotică Matei 24:6-7,Luca 21:25-26, Apoc.6:3-8, abilitate personală Apoc.13:2-4, 2Tes.3:9, sprijin material Apoc.11:1-3,Daniel 9:27, ajutorul religie apostate Apoc.17:1-5, putere supraomenească 2 Tes.2:9, Apoc.13:2 și îngăduință divină Ps 75:6-7, 2 Tes.2:11, Apoc.6:1-2, urmând etapele de arătare a lui 2 Tes.2:7, negocierea cu Israel Ioan 5:43, Daniel9:27 și încununarea ca monarh suprem, Apoc.13:5-7’’.

Mielul lui Dumnezeu Isus Hristos îl va judeca ,,2 tes.2:8, oștirile lui sunt făcute una cu pământul Apoc.19:21, și va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omenești Daniel 8:25, 11:45. Antihrist va fi dus în adânc iar trupul lui nu va avea mormânt Isai 14:9, 10,15-20. Domnia lui Antihrist se va încheia cu Judecata! Daniel 8:23-25 ,,La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâni omeneşti.

Am trecut în revistă aceste lucruri datorită schimbărilor geopolitice din generația noastră. Conflictul Rusiei cu Occidentul pe tema Ucrainei, investirea noilor lideri europeni ca predecesori ai celor ce au luptat pentru o europă unită, condusă de bătălii economice, devine subiectul principal pe agendei bisericii lui Hristos din zilele din urmă. Nu mă situez în tabăra celor consideră că totul este o conspirație împotriva bisericii. Dar nu pot fi ignorant, mediocru și încăpățânat să refuz să înțeleg scopul și urgența alianțelor politice, economice și religioase ale generației noastre.

Pașii sunt mici, dar siguri, e clar că ne îndreptăm spre împlinirea concretă și exactă a cuvântului lui Dumnezeu. Anticrist se va ridica. Sistemul lui de gândire devine tolerant și ușor acceptat de mediile filosofice și educaționale ce modelează generația noastră. Mă rog pentru o biserică trează, vie, plină de pasiune, o biserică ce refuză compromisul moral și mâna întinsă a unui grup politic interesat mediul evanghelic doar în campanie electorală. Cum putem condamna sistemul lui Antichrist atâta timp cât acceptăm valorile și idealurile impuse chiar și prin religie? Atunci când stăpânitorul lumii nu va avea nimic în noi, atunci vom putea trâmbița falsa religie, vom putea condamna jocul din umbră a diavolului ce aruncă în delir prin muzică, media, internet și chiar prin religie, sufletul omului contemporan.

Cei ce nu condamnă sitemul lui Anticrist, evident proclamat prin scrierile și industria cinematografiei moderne, pot fi lupii din haine de oi, cei ce nu numai că nu văd greșit sistemul lui corupt, ci îl proclamă prin marginalizarea și lăsarea în ridicol al celui ce vede prin Scriptură adevărul și soluția lui Hristos pentru imoralitatea și păcatul lumii noaste. Crucea lui Hristos oferă iertare, schimbare, pace și viață celui ce își dă întâlnire cu El. Prin Cuvânt pot face o radiografie concretă a lumii, prin care pot înțelege durearea și întunericul celui stăpânit de filosofia antichristică. ÎI vom ajuta. Vei spune nu lui Antichrist?

 

 

 

 

Ziua când Dumnezeu spune nu.

Sunt zile în viață când Dumnezeu răspunde rugăciunilor pozitiv, după așteptări, sau câteodată tace. Dar cum percepem ziua când Dumnezeu spune nu? Pavel apostolul neamurilor are o experiență ușor descurajantă, atunci când nu înțelegem contextul în care Dumnezeu îi spune un nu neașteptat, ținând cond de experiențele relatate bisericii din Corint.

Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer. Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.  De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

  2 Corinteni 12:1-10

Deși Pavel are parte de experiențe speciale cu Dumnezeu, primește o limită, un deranj, pentru a păstra un echilibru al vieții de slujire. Apostolul are parte de experiențe supranaturale (vs 2-4) de răpire cerească, lucruri pe care mintea omului nu le poate  concepe, experiențe uluitoare, dar Dumnezeu decide să modeleze viața apostolului prin limita pe care i-o pune, oferindu-i experiențe dezamăgitoare (vs 7). Nu era suficient, motivator și perfect să rămână numai zilele bune? Ce rost are țepușul? Ce reprezintă țepușul? Teologii spun că ar fi fost epilepsia, alții migrează spre declarația din Galateni care relatează problemele cu ochii, dar din punctul meu de vedere, mergând pe firul textului, solul Satanei, cred că era Alexandru Căldăraru contestatarul, opozantul, cel care răstălmăcea predicile apostolului și aducea prejudiciu proclamării Evangheliei.

Limita pusă de Dumnezeu nu era să conteste slujirea apostolului, ci să îl țină smerit în urma experiențelor unice. Iov învață să primească de la Dumnezeu și binele și răul. Iosif primește visele ce ilustrau viața și poziția pe care o va deține, primește favoarea tatălui, având un avantaj față de frații săi, dar Dumnezeu decide să îl țină smerit pentru a-i oferi ceea ce avea pentru el, astfel primește ani grei de temniță, robie și deportare de către ceata ismaeliților, rușinea și temnița din cauza poftei sexuale, pe care soția lui Potifar nu o învinge și îl transformă pe tânărul principial în acuzat.

Pavel înțelege exersarea rugăciunii (vs 8) atunci când Dumnezeu spune nu. Pavel se roagă dincolo de revelația primită. Cum primim lucruri frumoase de la Dumnezeu refuzăm să ne rugăm, dar Pavel insistă în rugăciune de trei ori. Nu se oprește la prima rugăciune. Aici este domeniul arid al vieții de credință. Ascultăm predici, mergem la biserici, în tabere, la concerte, dar ne temem de rugăciune, și o practicăm puțin. Când te-ai rugat ultima dată? Daniel s-a rugat 21 de zile cu post, Moise a stat 40 de zile în prezența Domnului pe munte. Ilie cere ca cerul să nu dea ploaie și primește răspuns imediat, cere să se coboare foc din cer peste două cete de câte 50 de oameni și primește răspuns instant, cere să se coboare foc din cer peste jertfă în fața celor 850 de profeți, dar pentru ploaie, Dumnezeu schimbă registrul și îl invită pe Ilie la mijlocire și astfel de 7 ori și-a trimis slujitorul în întâmpinarea unui răspuns.

Hristos oferă o pildă invitându-și ascultătorii să priceapă rolul și importanța insistenței în rugăciune. Luca 11:5-13 descrie cererea prietenului.

Nu e suficient să ne rugăm, trebuie să experimentăm entuziasmul acceptării voii lui Dumnezeu (vs 9-10). Pavel declară că mă voi lăuda bucuros cu slăbiciunile (vs 9), simt plăceri în suferință pentru că înțeleg scopul lor și că testele vieții de credință nu sunt peste puterile mele. Arhitectul proiectează o casa, despre care știe la ce intensitate pe scara richter, poate rezista în caz de cutremur. Dumnezeu știe cât poți să duci. Pavel vede harul care este suficient, vede acea favoarea, acea însoțirea divină, sprijinul necondiționat al lui Dumnezeu, vede puterea perfectă (dinamismul însoțirii divine) în limitele sale.

Când am experiențe supranaturale, tind să consider că am merite, dar testul din viață mă face dependent și nu independent de Dumnezeu. În Psalmul 23, singurul om după inima lui Dumnezeu, David, experimentează prezența și însoțirea lui Hristos, Păstorul cel Bun, în valea umbrei morții spunând, Tu ești cu mine. De ce să nu mă bucur de revelație când sunt bine, și sunt nevoit să mă bucur atunci când trec prin pustiu, despărțiri, examene picate, relații eșuate, pierderi economice? Pentru că atunci realizez forța iubirii și a însoțirii divine.

Atunci când Dumnezeu spune nu, nu mă distruge, ci mă transformă într-un om mai puternic, mă ține smerit, atent, prelucrabil, modelabil în orice domeniu, mă ține dependent (vs 7). Puterea lui Hristos rămâne în mine (vs 9), pentru că înainte ca Dumnezeu să pună peste mine poveri care să mă maturizeze, El a pus întâi în mine putere. Atunci când sunt slab, de fapt sunt puternic.

Atunci când Dumnezeu spune nu, chiar știe mai bine decât mine motivul și scopul pe care Îl are. Decid să iubesc, să slujesc, să aștept și să accept voia Lui.

Puterea iertării.

Am avut ocazia să vizitez unul din orașele Germaniei, Freyburg im Breisgau, așezat la granița cu Elveția și Franța, unde am constatat la intrarea în casele orașului, pe pavaj, pus ca o pecete, o plăcuță de amintire a evreilor reținuți forțat și trimiși în lagărele de concentrare din Europa.  Sute de plăcuțe cu numele evreilor și a lagărul în care au murit.

Evreilor din Freyburg-ul celui de-al doilea război mondial, li s-a confiscat averea, au fost condamnați pe nedrept, au fost trimiși în uitare și eternitate, prin metoda inumană de exterminare, dar timpul repară greșeala Germaniei naziste, evreii sunt comemorați, strămoșilor li se redau proprietățile, dar viața celor dragi nu poate fi redată. Am realizat stând în fața plăcuțelor comemorative faptul că nedreptatea nu poate dăinui, am conștientizat importanța omeniei, a puterii iertării și pe cât se poate, efortul de reconciliere dintre Israel și Germania.

Războiul aduce pierderi, iar reconcilierea pe cât este de necesară, pe atât de incompletă îmi pare, pentru că ea poate reda proprietatea pierdută, dar nu și viața, nu poate reda dreptul pierdut la amintiri frumoase, dreptul pierdut al unei vieți normale pentru cel păgubit, exterminat.

Iertarea implică două lucruri importante. Primul lucru este puterea de a-ți cere iertare, iar Germania face eforturi de returnare a resurselor confiscate de strămoșii săi, de la evreii stabiliți in Germania de dinainte de război. Germania are puterea să condamne și nu să minimalizeze Holocaustul. Al doilea lucru pe care iertarea îl cere, este puterea efectivă de a ierta. Israel, luptă să ierte, luptă să evite repetarea genocidului prin care peste 6 milioane de conaționali și-au pierdut viața.

Nu e ușor să ierți, pentru că iertarea oferită, nu garantează returnarea celor dragi și nici măcar nu oferă garanția nerepetării acestui dezastru. Dar aici este puterea iertării, să ierți fără să pretinzi, să ierți fără să aștepți, să ierți fără să păstrezi dorința revanșei, să ierți fără să reacționezi, de fapt, să ierți cum a iertat Hristos, deplin. El era cel puternic, nedreptățit de păcatul oamenilor, capabil să aplice sancțiuni mai mari decât cele economice, armate, capabil să aplice sancțiuni cu valențe eterne. Iertarea este oferită de Cel puternic cu așteptarea schimbării celui ce este iertat.

Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Matei 18:27

Domnul Hristos spune o pildă cu doi datornici, unul căruia i se iartă o datorie imposibil de acoperit de omul obișnuit, iar cel de-al doilea datornic, care nu găsește in inima celui iertat, iubirea pe care stăpânul o manifestă față de primul. Iertarea datoriei, așteaptă urgent îndreptarea celui iertat, de fapt, așteaptă multiplicarea acestui tip de grațiere, dar cel iertat mult, nu poate ierta puțin, nu poate ierta deloc, iar amnezia de care se face vinovat, nu îl disculpă în ochii stăpânului care află că n-a putut ierta o datorie infinit mai mică comparativ cu aceea pe care el însuși a avut-o. Supărarea stăpânului confirmă așteptarea lui Dumnezeu pentru oameni, o așteptare legitimă pentru ca ei să ierte puținul aproapelui, fața de multul inculpatului.

Iertarea cunoaște milă, oferă grațierea și libertatea celui vinovat, apoi acoperirea deplină a datoriei.

Israel face efortul să ierte. Germania depune efortul reconcilierii. Israel iartă multul Germaniei, așa cum Dumnezeu îi iartă multul său. Plăcuțele rămân în fața casei, iertarea în schimb, rămâne în inimă. Creștinul contemporan, mai poate ierta puținul aproapelui?