Israel în războiul imaginilor.

Asistăm zilele acestea la o dezinformare fără precedent în istorie, a opiniei publice cu privire la războiul israelo-palestinian. Oamenii de pretudindeni, printre care și o parte din creștini, vorbesc deplasat despre această națiune, Israel. Israel a decis să se apere de grupările Hamas (Hamas este o organizație paramilitară palestiniană islamistă. Scopul său declarat este cucerirea teritoriilor aflate în prezent în cadrul statului Israel), sponsorizate de lumea arabă, care nu recunoaște independența sa. În decursul istoriei, între Israel și Palestina (filisteni de altă dată) a existat o continuă opoziție. De câteva săptămâni răbdarea Israelului, față de o organizație teroristă care nu are alt scop decât distrugerea sa, a ajuns la capăt.

Eforturile diplomatice de reconciliere și pace egală în privilegii și responsabilități pentru cele două națiuni, nu au avut nici un succes. Mai mult decât atât, Israel este blamat de o parte a presei internaționale pentru dreptul de a se apăra. Prietenia Israelului cu SUA, nu reprezintă altceva decât respectarea democratică a angajamentului ferm, dintre cele două națiuni.

Miza războiul imaginilor, este aceea să reușească să înduplece sau să activeze spiritul revoluționar în om. Imaginile postate astăzi, mă duc cu inima spre un Israel măgulit de vorbele mieroase ale prietenilor și de singurătatea (pe care și Iov o resimte chiar în compania prietenilor)  în care este lăsat .

 

Trist este faptul, că antisemitismul redevine o realitate promovată de națiunile invidioase pe progresul real al statului Israel, de după independența obținută de David Ben Gurion în 1948.  Evreii sunt acuzați de jocul din umbră cu finanțele lumii, teorii ale conspirației, care promovează influența evreilor în Hollywood și pe scena internațională, ajung să bântuie mintea celor lesne crezători.

Imaginile pe care le public, sunt promovate de ignoranța unei părți a omenirii care minimalizează Holocaustul și îngrămădește dreptul Israelului de-a se apăra. Nu sunt un promotor al războiului, dar nu pot neglija adevărul. Israel are resposabilitatea de-a se apăra în fața oricărei amenințări a securității sale.

 

 

În fața inducerii în eroare a publicului cu astfel de imagini, biserica din zilele din urmă, reușete cu regret,  să se împartă în două categorii, cei pro și contra Israel. Ce spune Biblia despre Israelul zilelor din urmă? De unde atâta invidie și sete de senzaționalism în promovarea incorectă a minciunii cu privire la Israel? Imaginea și gândirea publicului larg, este manipulată de umaniștii care, pretind ca Israel să stea pasiv, ridicol și fără reacție. Hamas lasă văduve cu miile în Israel, iar dacă Israel ripostează, media promovează isteric, violența, lipsa de control, interesele acunse sau te miri ce scenarii, cu o Palestina atacată pe nedrept de hoardele avide de putere ale Israelului. E ca atunci când hoțul care fură, ucide și fuge, este arestat hotărât  de către poliție. Dacă un reporter prezintă numai intervenția categorică a poliției de reținere a vinovatului, fără să prezinte motivul real, opinia publică poate crede că abuzul poliției trebuie pedepsit și nu fapta nelegiuitului. Cu alte cuvinte, în cazul Israelului, el doar să stea și să încaseze.

Dacă Palestina se erijează într-o victimă a lăcomiei Israelului, pentru ce nu condamnă crimele împotriva umanității, înfăptuite de Hamas, față de un Israel care propune sistematic un acord de pace? Strigătul Palestinei după ajutor internațional la ONU, nu convinge atât timp cât, cu o jumătate de gură imploră ajutor și cu cealaltă  jumătate, strigă nulitatea independenței și a drepturilor Israelului.

Manipularea opiniei publice, prin care gurile rele acuză Israel de violență, aduc ca argument lepădarea națiunii din inima și viziunea lui Dumnezeu. Da, odată cu respingerea lui Hristos, evreii au suportat consecințele acestui refuz. O parte din teologi, s-au ridicat de-a lungul istoriei gândirii creștine, să acuze Israelul prin predicile și lucrările scrise. Pentru ei, Scriptura are răspuns prin întrebarea retorică a apostolului Pavel, A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? – Nicidecum. Romani 11:1 Dumnezeu a sancționat Israelul, dar nu l-a abandonat. Planul lui Dumnezeu include restaurarea spirituală a acestei națiuni ( vezi Romani 9-11, apologia apostolului Pavel prin care dovedește planul lui Dumnezeu atât cu Biserica, cât și cu Israel, argumentație finalizată cu o doxologie prin care proclamă divinitatea planului lui Hristos de răscumpărare: O, adâncul  bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui(…) Romani 11:33. Israel a fost și va rămâne în planul lui Dumnezeu.

Datoria Bisericii este să susțină pacea în lume și să ajute Israelul să înțeleagă resposabilitatea pe care o are. Am fost acuzat de subiectivism în abordarea pro-israeliană, datorită educației teologice pe care o am. Argumentul umaniștilor este acela, că Dumnezeu iubește lumea, inclusiv Palestina. Susțin fără rezerve iubirea lui Dumnezeu față de orice om și orice națiune, dar nu pot, în numele argumentului iubirii lui Dumnezeu, să neglijez importanța, responsabilitatea și dreptul Israelului de a se apăra. Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului declară, că Israel trebuie să aibă un loc între națiuni (Israel- A place amoung the Nations).

Israel are arhiva plină cu poze și amintiri, ce prezintă durerea pierderii celor dragi în atentate. Este necesar ca internetul să fie bombardat de taberele pro sau contra Israel, în loc să se găsească o soluție de soluționare pașnică a conflictului? Propun o abordare reală și responsabilă prin care atât Israel, cât și Palestina, să pună capăt ostilităților, proclamând o pace egală  și durabilă pentru fiecare. Dorința de obținere a păcii, este confirmată clar de Israel care acționează cu calm și înțelepciune împotriva celor ce reacționează la nedreptatea la care este supusă organizația Hamas.

Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Ps 122:6 devine un imperativ pentru Biserică. Biserica și Israel rămân martori ai lui Dumnezeu în lumea condusă de interese ascunse și păcătoase.

אלוהים יברך ישראל-  

Dumnezeu binecuvintează Israelul.

Doar tăcere.

Alergăm prin paranteza aceasta numită viață spre ceva nou, ceva ce poate aduce împlinire și uitarea trecutului bântuit de greșeli și dezamăgiri, ce nu se vrea a fi mumificat și abandonat în marea de uitare. Cu toată zbaterea, vorbim mult, prea mult și tăcem doar când dormim, și nici atunci pentru că visăm conversații, dispute, debate-uri, poeme, cântări și d’ale vieții.

Ne zbatem căutând să ne depășim pe noi înșine, dorim să demonstrăm așa ziși-lor oponenți, că viața are într-adevăr ceva mai bun pentru noi. Lupta inutilă prin care consumăm muniție cu cei ce nici măcar nu sunt interesați de realizările sau eșecurile noastre, ne consumă zilele și pofta de viață.

Trăim cu așteptarea zilei ce poate aduce cu sine adevărata prezență a cerului în pustiul inimii noastre, și cu disperare strigăm spre Stăpânul Domn ca apa să erupă din stânca uscată de soare. Samson strigă la En-Hacore ca imposibilul să devină posibil și astfel, odată cu prima lui rugăciune apa îi inviorează trupul.

Strigătele omenirii mă sperie. Bolnavii strigă în spitale, văduvii și orfanii în cimitire, necăjiții care încotro apucă. Claxonul mașinilor mă agită alături de toate celelalte surse de zgomot. Diavolul luptă ca omul să fie singur în suflet, dar aglomerat cu seriale, căști în urechi, rețele de socializare ce, deși teoretic produc comunicare, ele generează cu mult mai mult deplasare și distanță între participanții la viața reală. Lumea nu e virtuală, deși trăim hărțuiți de tehnologie. Relațiile se leagă atunci când două persoane se cunosc și prin întâlnire reală se pot ajuta reciproc.

Tăcerea, ce-mi pare că a devenit un ideal în dreptul multor oameni, mă neliniștește. Pentru că toți vorbim și toți avem păreri, opinii, comentarii, vorbe și dezbateri. Nu e rău, dar a alege când e potrivit să vorbești, e mai mult decât o trăsătură de caracter, e ceva dumnezeiesc. A tăcea atunci când ai ceva de spus, îmi demostrează noblețea caracterului în situații dificile și sumbre.

Trăim și ne hrănim din cuvinte ce poartă zestrea adevărului condiției sufletului și a existenței umane. Nu ne putem minți că suntem bine, așa că mimăm pe scena inimii noastre diferite roluri care să justifice trăirile și acumulările de peste zi și viață. Avem o existență de ghișeu, unde ni se cer servicii contra-cost, fără a mai pune sentiment și trăire în ce realizăm.

Dacă și ție mintea îți rumegă cuvinte și întrebări la care nu ai răspuns, îngăduie-mi să îți dau un sfat, păstrează liniștea! Tăcere, meditație, doar absența cuvintelor în așteptarea minunilor. Nicolae Iorga spunea că, tăcerea are glasurile ei de înțelepciune; ascult-o.

Plângerile lui Ieremia 3.26, ne vorbesc despre așteptarea în tăcere. Adesea când noi tăcem, se aude vocea Lui. În haosul și hazardul furtunii tale când sleit de vlagă, încerci să îți păstrezi direcția spre farul ancorat la marginea mării tale agitate, găsește o cale să păstrezi tăcere în suflet și minte pentru ca Vocea ce merită să fie auzită, să răsune cu speranța de care ai nevoie. Diavolul nu vrea liniște. Și aici realizez că sunt oameni care fără căști în urechi nu stau, nu merg, chiar și pe genunchi la rugăciune trebuie să aibă worship în timpane.

Cred că teama de vocea lui Dumnezeu, ce aduce armonie în anormalul vieții noastre, ne sperie. Ne sperie că nu suntem obijnuiți cu ea. Tozer W. A. spunea că aici este teama creștinismului, teama de liniște în prezența Domnului, și astfel producem gălăgie pentru a acoperi vocea care condamnă falsa închinare și religie.

Atunci când tac îi dau voie Stăpânului Domn să vorbească. În mintea ta și a mea se aud patru voci: vocea coștiinței  (Matei 12:34), vocea lumii (1 samuel 17:28-29), vocea Diavolului (Fapte5:3) și vocea Domnului (Iov 33:14).

Vocea Domnului se va auzi în tăcerea deplină a inimii noastre, dacă ne-o dorim sincer. Vorbește Doamne (1Samuel 3:10) căci eu vreau să te aud! Vreau să aud calmul și mesajul inimii Aceluia ce poate totul, aceluia ce prin iubire poate aduce speranță inimii mele. Vocea lui Hristos în furtuna ucenicilor aduce calm, siguranță și speranță, pentru că pe El, până și marea tace ca să-L asculte.

Samuel tânărul profet aude vocea lui Dumnezeu ce rupe tăcerea, anormalul și istoria lui Israel. Vocea lui Dumnezeu se va auzi atunci când suntem dezinteresați de vocile exterioare și interioare și ne concentrăm, să auzim prin rugăciune, vocea Tatălui care din ascuns răsplătește intenția și așteptarea noastră. Roagă-te fără muzică, roagă-te cu așteptarea întreruperii rugăciunii de Dumnezeul dialogului, nu al monologului egoist și sec.

Vorbește Doamne, căci eu chiar vreau să te aud.

Voia lui Dumnezeu.

 

Majoritatea creștinilor își pun întrebări cu privire la voia lui Dumnezeu pentru viața de familie, pentru slujire, pentru relații, alegeri și decizii. Ce spune Biblia despre voia lui Dumnezeu? Termenul, voia lui Dumnezeu, este greu de definit. Este folosit adesea în Scriptură cu referire la planul și la hotărârile veșnice ale lui Dumnezeu.

Toți locuitorii pământului sunt o nimic înaintea Lui, El face ce vrea cu oastea cerurilor, și cu locuitorii pământului, nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui nici să-I zică: Ce faci? Daniel 4:35

Voia lui Dumnezeu se referă la Domnia Sa veșnică și suverană asupra lumii, care, după cum ni se spune în Habacuc 2:3, va veni și se va împlinii negreșit. În NT se vorbește uneori despre voia lui Dumnezeu, cu referire la planul Său neschimbat.

Efeseni 1:9-11 spune, căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremilor, spre a-şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pămînt,În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale.

Dumnezeu are un plan, iar pe măsură ce se derulează acest plan, ne referim la el ca la voia lui Dumnezeu. Putem folosi această expresie și pentru a descrie dorința sau consimțământul lui Dumnezeu, ceea ce El vrea sau Îi este pe plac, Domnul n-a voit, este scris în Deuteronom 10:10, Isaia 53:10 ne spune că, Domnul a găsit cu cale ca Hristos să sufere pentru noi, iar Hristos Însuși s-a rugat în grădina Ghețimani spunând, totuși nu cum voiesc Eu ci cum voiești Tu. Este important să înțelegem acest concept de voie a lui Dumnezeu ca fiind ceea ce îi face plăcere, deoarece creșterea noastră spirituală constă în mare parte din a înțelege voia Sa.

Voia lui Dumnezeu este, sfințirea voastră, să vă feriți de curvie, găsim scris în 1 Tesaloniceni4:3, iar apoi, în aceiași epistolă, citim, mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi, 1 Tesaloniceni 5:18. Voia lui Dumnezeu se poate referi nu doar la hotărârile Sale imuabile (neschimbătoare) și la lucrurile în care își găsește plăcerea, ci și la providența (purtarea de grijă) Sa generală. Iacov ne învață în mod explicit să ne rugăm, astfel, voi dimpotrivă ar trebui să ziceți, dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare și cutare lucru, Iacov 4:15. Uneori voia lui Dumnezeu nu reprezintă altceva, decât actele înfăptuite de providența Sa: orice decurge din împrejurările în care ne aflăm este voia lui Dumnezeu.

În cele din urmă putem spune că voia lui Dumnezeu se referă la alegerile Sale specifice, în situații derutante. Scriptura vorbește despre căutarea voii lui Dumnezeu în situații dificile. Un astfel de exemplu găsim în versetul, Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. Când au vreo treabă, vin la mine, eu judec, între ei și fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și legile Lui, Exod18:15-16. Voia lui Dumnezeu este căutată în vederea luării unor decizii specifice, pentru ca ea să ne dea înțelepciune și călăuzire.

În Biserica primară, când ucenicii au căutat gândul divin pentru alegerea unui nou apostol,au venit înaintea lui Dumnezeu pentru rezolvarea dilemei și I-au spus,  arată-ne pe care din aceștia doi i-ai ales, Fapte 1:24, neștiind ce trebuie să facă, L-au rugat pe Dumnezeu să hotărească.

Cuvântul, a afla, este folosit de obicei, cu sensul de a învăța, a obține sau a ajunge la gândurile lui Dumnezeu. Când încercăm să aflăm voia lui Dumnezeu, încercăm să obținem informații ascunse printr-o activitate supranaturală. Dacă vrem să aflăm voia Sa cu privire la o anumită alegere pe care o avem de făcut, va trebui să pătrundem în mintea divină, pentru a afla hotărârea Sa.

Este un text de care cred că ar trebui să ţinem seama cu toţii, în special atunci când ne luptăm cu această întrebare cu privire la voia lui Dumnezeu pentru vieţile noastre. În cartea Deuteronom 29:29, spune că, lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia. De obicei, atunci când vorbim despre voia ascunsă a lui Dumnezeu, avem în minte voia decretivă a lui Dumnezeu. Iar când oamenii mă întreabă, care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?,  le spun că voia lui Dumnezeu este ceea ce numim voia decretivă. Voia decretivă a lui Dumnezeu, este acea acțiune a lui Dumnezeu prin care, în mod suveran, Dumnezeu aduce la împlinire tot ceea ce doreşte.

Uneori această voie este numită voia absolută a lui Dumnezeu. Alteori este numită simplu, voia suverană a lui Dumnezeu, iar alteori, în teologie, este numită voia eficace a lui Dumnezeu. Însă, în mod normal, vorbim despre voia decretivă a lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă, când Dumnezeu decretează în mod suveran că ceva ar trebui să se împlinească, acel ceva trebuie, în mod necesar, să se împlinească.

Biblia vorbeşte frecvent despre sfatul dinainte hotărât al lui Dumnezeu, în care, atunci când Dumnezeu a decretat (a hotărât) din veşnicie că Hristos va trebui să moară pe o cruce în Ierusalim, într-un anumit timp în istorie, acest lucru trebuie, cu necesitate, să se întâmple. Se îndeplineşte datorită sfatului hotărât sau voii lui Dumnezeu. Despre aceasta vorbim atunci când discutăm despre voia decretivă a lui Dumnezeu. Acea voie pe care Dumnezeu o aduce la îndeplinire prin puterea absolută a suveranităţii Sale, este irezistibilă. Trebuie să se întâmple. Atunci când Dumnezeu porunceşte ca lumea să ia fiinţă, aceasta ia fiinţă. Nu poate să nu ia fiinţă. Lumina nu poate să nu apară atunci când El spune, să fie lumină. Aceasta este voia decretivă a lui Dumnezeu.

Vorbim, de asemenea, şi despre voia normativă a lui Dumnezeu. Voia normativă a lui Dumnezeu se referă la Legea lui Dumnezeu, la poruncile Lui. Aceasta este voia lui Dumnezeu, ca tu, să nu ai alţi Dumnezei în afară de El.

Ne întoarcem la Deuteronom 29:29, lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a luat ceva din planurile şi dorinţele ascunse ale minţii Sale, îndepărtând astfel secretul. A dat voalul la o parte. Aceasta este revelaţia. O revelaţie (descoperire) este o arătare a ceea ce este ascuns. O dezvăluire a ceea ce odată era ascuns, iar acum Dumnezeu a binevoit să dăruiască această binecuvântare de nespus poporului Său pentru ca acesta s-o împărtăşească cu noi, s-o împărtăşească nu în sensul informaţiei comunicate, ci în sensul relației cu noi.

Voia lui Dumnezeu reprezintă ținta căutărilor noastre, ea trebuie privită așa cum spuneam ca aparținând în totalitate lui Dumnezeu și nu putem avea acces la ea, decât în urma acceptului pe care Stăpânul Domn ni-l dă. Nu putem afla voia lui Dumnezeu recurgând la practici oculte cum ar fi horoscopul, ghicirea, vrăjitoria. Voia lui Dumnezeu reperezintă un punct de interes în viața fiecărui credincios, dar ea poate fi primită, revelată prin cuvânt, rugăciune, daruri ale Duhului Sfânt manifestate în vederea zidirii celor ce ascultă.

Fie ca voia lui Dumnezeu să fie și să rămână căutarea noastră numărul unu. Alegerile noastre din fiecare domeniu al vieții noastre trebuie să țină cont de voia lui Dumnezeu. Dorința lui Dumnezeu este aceea de a recunoaște dependența și necesitatea împlinirii dorinței lui în viața noastră.

Nu te compromite!

Compromisul este suspendarea temporară sau și benevolă a principilor biblice, etice și morale, de conduită spirituală sau socială. Compromisul pare inofensiv în starea ambalată și frumos cosmetizată, dar odată acceptat și asumat, atrage după sine revărsarea necontrolată a consecințelor imediate sau pe termen lung în viața omului contemporan.

Elisei îl vindecă pe Naaman sirianul, omul smerit de dialogul cu slujitorii casei lui. Naaman învața o lecție importantă prin care nu va mai neglija mesajul din cauza mesagerului, pentru că, prin trei slujitori Dumnezeu îi oferă o soluție. Copila roabă din Siria îl trimite la profet, slujitorul lui Elisei care îl trimite la Iordan și slujitorul caravanei sale, ce-i frânge dubile și aroganța, îl îndemnă să accepte tratamentul medical propus de Elisei. Naaman dorește să răsplătească generos vindecarea de lepră, dar Elisei pricepe că darul lui Dumnezeu nu percepe comision.

Ghehazi dă un test de integritate în clipa când Dumnezeu îl pune în fața celei mai importante alegeri a vieții sale. Alegerea lui se concentra pe două tabere, Dumnezeu sau Diavolul, modestie sau bogăție obținută ilicit și pe haina slujirii sau haina compromisului. Ilie a lăsat mantaua pentru Elisei, iar profetul se uită spre Ghehazi, viitorul slujitor și e dispus să-l încerce pentru valoarea neprețuită a cinstei de a slujii lui Dumnezeu.

Ghehazi are un statut special, este slujitorul lui Elisei, speranța profetului, este numit de Scriptură, omul lui Dumnezeu, un titlu nobil, care atrăgea atât binecuvântarea lui Dumnezeu, cât și disprețul Diavolului. Ghehazi neglijează acest statut, nu privește vindecarea lui Naaman sirianul ca o binecuvântare neimpozitată. Statutul profetului impune respect, și o slujire cu lepădare de sine, nu una contra cost. Ghehazi socotește un preț pentru puterea minunii  ce nu-i aparține, cât și pentru bucuria vindecării celui necăjit.

Iuda apostolul Domnului refuză statutul de ucenic și cere un preț de 30 de arginți. Dima din iubire pentru lumea de acum, l-a părăsit pe Hristos, pentru că pentru el lumea de acum, nu cea viitoare, e mult mai de iubit decât Hristos, care propune lepădare de sine, ucenicie, smerenie și administrarea înțeleaptă a resurselor primite din partea Lui.

Ghehazi este amăgit de sinele lui prea mare 2 Impărați 5:22. Iubirea pentru binele sinelui, întrece kilometric iubirea misiunii primite. Tot odată, pune la îndoială autoritatea și dreapta judecată a lui Elisei spunând, că renunțarea la darurile lui Naaman, este o sfidare la însăși legea lui Moise, care permite ca leviții să trăiască din darurile oferite Templului.

Confuzia inimii orbită de sine, îl pune în mișcare, viu este Domnul că voi alerga, cu alte cuvinte voi face ce este Elisei dator să facă. Profită de proasta înțelegere a însoțirii lui Dumnezeu și se prezintă victima unei vizite neanunțate. Ghehazi se erijează în trimisul stăpânului său, iar Naaman bun la inimă, oferă cu mult mai mult decât ceruse profitorul. Minciuna și folosirea abuzivă a numelui bun pe care Elisei îl are, aduce falsului slujitor, bucuria atât de trecătoare a bunurilor lumii. Criza economică în care se zbătea țara, poate fi unul din motivele amăgirii lui Ghehazi.

Odată întors acasă, Ghehazi aude întrebarea pocăinței, prin care Elisei îi oferă șansa convertirii, șansa aruncării la picioarele unui Dumnezeu care iartă. Trist este faptul că nici chiar în ultimul minut, la 23:59, inima omului Ghehazi nu se schimbă. Pentru ce s-ar schimba, dacă inima lui a fost din totdeauna atentă la finanțe, faimă și iluzii? Minciuna devine un mod de viață, amăgirea și păcatul înfăptuit trece de consecințele conștiinței și caută argumentele justificării calme și raționale a necesității  și inofensivității alegerii eronate.

Lepra lui Naaman vine la pachet cu darul lui Naaman obținut fraudulos, pentru că, plata păcatului depășește cu mult nota finală pe care nu a anticipat-o. Consecința iubirii plății fărădelegii, se mută fără chirie spre generațiile de după Ghehazi, spre copiii lui, pentru că păcatul tău se poate multiplica în viața celor de lângă tine. Cea mai drastică sancțiune pentru Ghehazi, este aceea a pierderii slujirii pentru totdeauna. Alegerile de astăzi, sunt ecoul consecințelor sau realizărilor zilelor de mai târziu.

Rămân câteva principii importante. Statutul de slujitor al lui Dumnezeu, nu oferă imunitate sau circumstanțe atenuante în ochii Domnului și a poporului ce observă slujirea ta. A vorbi în numele altuia sau a lui Dumnezeu pentru obținerea unui folos de imagine, finanțe, respect sau admirație este tot atât de vinovat în ochii lui Dumnezeu ca minciuna, minciuna de a pretinde că ești slujitorul Lui. Fugi de amăgirea zilelor de criză, pentru că ea propune obținerea imediată a unui confort și a unei false siguranțe economice.

Este acum vremea, pentru îmbogățire și risipă, întrebă Dumnezeu? Apoi să nu uităm că Dumnezeu vede și cunoaște mai bine inima omului decât SRI, sau orice instituție de supraveghere și monitorizare a populației. Ochii lui Elisei, erau de fapt ochii lui Dumnezeu pentru supravegherea tânărului slujitor. Binecuvântarea lui Dumnezeu te va însoții atunci când nu o iei înaintea Sa. Așteptă partea pe care o promite Dumnezeu celui ce slujește. Nu te compromite!

Pierderile lui Samson.

Viața lui Samson reprezintă drumul de la eroism la eșec, pentru că este judecătorul lui Israel limitat de propriile capricii. Samson este omul care a produs un cutremur armat de unul singur, prin care obține succesul contra filistenilor, adversarul arogant și nemilos al lui Israel. Nașterea sa a fost gândită de Dumnezeu ca plan de salvare pentru poporul Său, dar exagerările și vulnerabilitățiile de care dă dovadă eroul Samson, au subminat viziunea lui Dumnezeu pe termen lung, el fiind judecătorul cu mandat de 20 de ani și cu o pensionare impusă și definitivă.

Paradoxul acestui mare erou este acela, că poate cucerii orice, lei, castele, armate, lanțuri etc., dar este cucerit de o femeie. Nu e amuzant că oamenii sunt capabili să scrie istorie în domeniile pe care le stăpânesc, dar vulnerabilitatea ușor neglijată din caracter, poate devenii uriașul peste care nu mai pot trece? David cuceritorul zecilor de mii, devine cuceritul Batșebei. Victoriile lui Samson răsună și astăzi, dar limitele slujirii sale sunt confirmate de caracterul pe care nu-l schimbă, deși Dumnezeu repetă în viața acestui lider anumite episoade diferite, dar cu aceiași morală. Aceiași strategie pe care o are soția de obținere a secretului ghicitorii, o are și Dalila atunci când caută secretul puterii sale. Pierderile lui Samson, vin în timp.

Prima pierdere este cea a caracterului care vine odată cu neascultarea de părinți (Judecători 14:3), căsătoria cu o femeie din afara culturii, religiei și viziunii pe care Dumnezeu o are cu privire la un nazireu, omul pus deoparte pentru gloria Sa. Neascultarea este urmată de imoralitate sexuală (Judecători 16:1), apoi de multele minciuni spuse concubinei Dalila pentru divagare (Judecători 16:7,11), și de ce nu, câte o ghicitoare pentru haine de schimb. Atunci când te compromiți și decizi să păcătuiești, permiți diavolului să te ducă din rău în mai rău. Prima minciună o cheamă pe a doua, prima bârfă o cheamă pe a doua în contextul în care sesizezi că bunătatea lui Dumnezeu te cheamă la pocăință, dar pentru că ști că ai o chemare înaltă, alegi drumul compromisului, pentru că doar nu o fi chiar așa.

A doua pierdere este aceea a legământului. Judecători 13:5 spunea că, briciul să nu treacă peste capul lui, pentru că este închinat Domnului. Ruperea legământului vine treptat, prin atingerea de cadavrul leului sfâșiat, prin consumul băuturilor alcolice la nuntă, prin relații sexuale cu prostituate și prin divulgarea secretului în urma insistenței femeii ce pretinde că îl iubește, fără să realizeze că iubirea ei pentru el, era alimentată de iubirea pentru banii celor ce îi doreau moartea. Dalila îl tunde scump, iar Samson plăteștea cea mai scumpă programare la hair-style.

A treia pierdere a lui Samson este pierderea viziunii. Primul lucru pe care îl fac filistenii atunci când pun mâna pe adversar, este să îi scoată ochii. Un om fără vedere este deja mort, pierdut. I-au scos ochii, pentru că pierderea luminii ochilor te aruncă în întunericul pe care nu l-ai anticipat atunci când, ți-ai permis luxul trăirii în păcat în ciuda legământului dintre tine și Dumnezeu. Fără viziune, fără perspectivă, fără Dumnezeu. Pierderea viziunii este extrem de gravă pentru că majoritatea creștinilor văd negru în fața ochilor. Nu tu bucurie, nu tu minunile lui Dumnezeu. Au ochi dar nu văd. Și nu e necaz mai mare pentru om, decât să nu vadă gloria lui Dumnezeu în propria sa viață. Dumnezeu îl familiarizează pe Ieremia cu viziunea, întrebându-l de la prima întalnire, ce vezi Ieremio? Pentru că este important ce vedem în relația cu Dumnezeu. Samson a pierdut viziunea, atât spiritual, cât și fizic.

A patra pierdere este pierderea libertății. Ironia sorții, să devii cucerit de cei pe care i-au cucerit de mii de ori. Să fii victima lucrurilor prin care triumfai atunci când te temeai de Dumnezeu. Judecători 16:21 spune că filistenii l-au coborât la Gaza. Dacă până acum ai jucat în două tabere, în cea a neprihănirii și cea a păcatului, slujirea la doi stăpâni îl face pe Dumnezeu să se retragă, iar alegerile tale te vor coborâ. Iona se pogoară la Iafo,fugind  de Dumnezeu, apoi se pogoară în fundul corabiei, pentru odihnă, dar Dumnezeu decide să îl coboare mai mult, până în fundul adâncului prin plimbarea cu balena de 11:15. Păcatul te coboară, în umilință la râșnița filistenilor, în ironia și disprețul lor, în întunericul pe care nu l-ai anticipat, pentru că păcatul te va duce întotdeauna mai departe decât te aștepți.

Așadar Samson a pierdut caracterul, legământul, viziunea și libertatea. Tu ce ai pierdut? Dacă simți că joaca cu Dumnezeu prin iubirea păcatului te jefuiește de autoritate, viziune, credibilitate, pasiune și iubire pentru Hristos, oprește-te până nu devii robul celui pe care l-ai biruit. Acum este timpul să punem frână și să înțelegem că avem o chemare înaltă. Cu altă ocazie, voi vorbi despre pocăința lui Samson. Slavă Domnului că istoria lui Samson, se încheie cu pocăință.

Întrebările lui Dumnezeu.

Iubim conversațile. Iubim dialogul și mai ales întrebările. Deseori noi punem întrebări lui Dumnezeu. Profetul Ieremia asistă la o discuție dintre Dumnezeu și Israel.

Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi? Pentru ce, dar, poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?  Ieremia 8:4-5

Ca oameni avem întrebări. La întrebările puse, așteptăm un răspuns. Te întrebi, când te vei căsători sau când îți poți lua o nouă casă? Dacă ai întrebări cu privire la viață, ele nu devin doar rodul frământării minții, ci ele devin întrebările sufletului sătul de zbateri și dezbateri filosofice sau teologice. De ce e răul în lume, de ce copiii sunt privați de cele mai elementare lucruri, atât de necesare dezvoltării armonioase? De ce se rup familii, lăsând în suflet doar o tristă iarnă? De ce guvernul minte sau pretinde mult, fără să ofere minimul existențial? De ce moartea lasă nemilos atâta tristețe în urmă?

Iubirea lui Dumnezeu depășește cu mult rațiunea omului. De fapt sunt momente când alunecăm, sau plecăm voit din prezența lui Dumnezeu, dar dacă pretindem că L-am cunoscut, derapajul devine accident și nu mod de viață, așa că doar Dumnezeu are dreptul să pună întrebări.

Întrebările marelui Dumnezeu devin retorice. Ele au ca scop conștientizarea celui ce îi sunt adresate. Panica în care este surprins omul în cădere liberă, trebuie să îi aducă în inimă conștientizarea realității despre Dumnezeul pe care l-a părăsit.

Prima întrebare pe care Dumnezeu ne-o pune este aceasta:  Cine cade şi nu se mai scoală? Cu siguranță ne-am impiedicat de zeci de ori în viață, dar reacția normală a organismului este aceea de redresare sau restabilire a echilibrului. Nici măcar din reflex, Ierusalimul, poporul lui Dumnezeu, nu decide să se ridice din căderea păcatului la starea de normalitate, de poziție de drepți. Căderea nu rămâne un accident, ci devine o reacție de împotrivire cu premeditare față de Dumnezeu. Nimănui nu-i place jos, tuturor ne place sus, iar căderea în sine atrage rușinea alunecării.

A doua întrebare a lui Dumnezeu este aceasta: cine se abate fără să se întoarcă iarăşi? Dacă normal este să te ridici atunci când cazi, tot la fel de normal este să te întorci la punctul 0, din care ai decis să alegi o direcție ce s-a dovedit a fi mai mult decât greșită. Pierzi direcția, e noapte, GPS-ul nu funcționează? Decizia normală a celui ce s-a rătăcit este aceea de a se întoarce la obiectiv. Dacă drumul ales nu duce la destinația dorită, cauți restabilirea cursului normal. Dacă e atât de firesc să te ridici și să te întorci, de ce pierzi timpul?

Ce mă neliniștește este faptul că nici din reflex nu ne întoarcem la ceea ce e normal să fim, la statutul de copii ai lui Dumnezeu, nici măcar din reflex nu ne intoarcem la viața de rugăciune pe care am părăsit-o alegând căile lumii, autostrada spre Iad, drumul spre nicăieri și nu Calea numită Hristos. Așadar, întrebările lui Dumnezeu aduc neliniște sufletului meu, atâta timp cât am ajuns văduviți de relația pe care am avut-o cu El.

Astfel Israel e surprins de Dumnezeu ca un filosof cugetând la Lege, dar fără reacție: Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi”? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. Vs 8.

Aici e tragedia generației noastre, o generație care vorbește despre Dumnezeu și nu cu Dumnezeu, care pretinde că e din cale afară de educată teologic, dar fără acțiune sau reflex de ridicare din cădere pentru a se întoarce la Dumnezeu. Scrierea teologică a cărturarilor nu convinge la acțiune. Ea rămâne o informație brută. Cuvântul lui Dumnezeu se face Trup, prinde viață în inima celui ce decide să se lase ridicat.

La ce ajută rațiunea omului, dacă nu se lasă modelată de Cuvântul care poate produce misterul întâlnirii cu Dumnezeul iertării? Da, întrebările lui Dumnezeu mă trezesc, mă ridică și mă reașează cu iubire pe calea care duce departe de lume, dar aproape de El. Nu sunt niciodată jos, sunt fie sus, fie, fie tocmai mă ridic.

Dumnezeul meu a închis gura leilor.

 

 Sunt momente în viață când probabil, datorită alegerilor sau a necazurilor pe care ni le provocăm, dăm vina pe alții sau chiar pe Dumnezeu. Dacă suntem cinstiți 100% putem accepta faptul că suntem vulnerabili și greșim. Suporți în astfel de condiții asumarea vinei și cauți reconcilierea, în ciuda jignirilor celor ce te surprind în derapaj. Dar ce te faci atunci când ești acuzat pe nedrept?

Omul Daniel, prizonier de război, care guverna Babilonul cu cinste și demnitate este acuzat și condamnat la pedeapsa capitală. De ce deturnare de fonduri se face vinovat? Ce implicare în justiție, prin mituire, a realizat de dragul celor dragi? Să fi fost un hoț, un imoral? Să fi provocat divorț în familii de dragul obținerii împlinirii sexuale? Să fi complotat la uciderea împăratului, fiind depistat de serviciile secrete ale vremii? Ce călcare de lege a înfăptuit Daniel, consilierul regelui pe probleme de religie, să fie condamnat la o groapă cu lei? Ei bine, păcatul capital de care se face vinovat este: rugăciunea. Împăratul își ascunde eșecul și nevegherea declarând:

Dumnezeul tău căruia necurmat Îi slujeşti să te scape! Daniel 6:16. Împăratul știa că Daniel are un Dumnezeu personal, un Dumnezeu care dacă există, îl poate salva.

Invidia colegilor miniștri contemporani, naște un plan diabolic, prin care vor să găsească și să demaște vulnerabilitatea profetului. Integritatea morală și etică a omului principial, nu prezintă fisuri. Relația lui cu Dumnezeu deranjează mai tare decât praful în ochi. Nu deranjează faptul că spiritualitatea și noblețea din luarea decizilor îi aduce progres în ochii regelui, ci faptul că popularitatea pe care i-o aduce rugăciunea, fără să și-o dorească, confirmă limitarea și impostura ridicolului în care concurenții lui se află.

De ce pentru rugăciune trebuie să plătești un preț atât de mare? Daniel se roagă cu riscul condamnării sale. Porunca obținută forțat de la împărat, spunea că timp de trei zile nimeni să nu se închine niciunui zeu, ci doar împăratului. Viclenia cu care suflau scamele de pe umărul împăratului, nu alimentează  iubirea și simțul civic de a obține o bună guvernare, ci  obsesia lor nevindecată, Daniel.

Profetul socotește închinarea înaintea lui Dumnezeu ca ceva urgent, fără de care nu poate exista. Tu te rogi? Și dacă da, atunci cum? În ce circumstanțe? Ai simțit vreodată că fără rugăciune, nu poți progresa în relația cu Dumnezeu? Prețul sau costul acestui timp de devoțiune te situează în afara cercului oamenilor dependenți de oameni, posesiuni și realizări știrbite de mulțumirea și închinarea înaintea Celui ce le-a făcut posibile.

Aruncat într-o groapă cu lei pentru rugăciune. Ironic, trist și de neînțeles. De ce Dumnezeu permite omului rugăciunii să fie aruncat într-o groapă cu lei? Pentru ca victoria să fie perfectă. Aici este o victorie deplină a singurului Dumnezeu adevărat. Umilința suferită de consilierii invidioși, este de fapt umilința zeilor Babilonului. Gurile leilor rămân închise în fața Dumnezeului lui Daniel, dar se deschid nemilos în fața zeilor consilierilor. Nu există protecție în afara iubirii lui Dumnezeu. Daniel trimfă, pentru că n-a crezut în înfrângerea adevărului. Chiar dintr-o groapă cu lei, prin rugăciune, îl poți proclama pe Dumnezeu prin gura împăraților ce asistă la victoria pe care Dumnezeu ți-o oferă.

Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu şi El dăinuie veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
 El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor! Daniel 6:26:27.

Predică fără cuvinte, predică prin martorii victoriei. Poate nu suntem ca Daniel într-o circumstanță nefavorabilă, dar condiția obținerii victoriei rămâne aceiași, și anume, rugăciunea. Rugăciunea trebuie exersată. Rugăciunea e minunată. Te vei ruga exact atât cât ai nevoie.

Inutilitatea.

 

Sunt oameni care prin muncă și determinare au atins obiective mari, uriașe. Timpul aduce cu sine uitarea victorilor trecute și neîmplinirea sufletească într-un prezent neobișnuit de mediocru. Inutilitatea ne caută. Unul din cei mai mari împărați ai lui Israel, David, atinge maximul ca om în monarhie, are prieteni loiali, viteji cu un trecut dubios, dar un prezent luminos.

Viața omului după inima lui Dumnezeu ajunge sumbră. În palat, dar singur, între viteji, dar în nesiguranța oferită de inima însingurată. Nu Goliat îi pune probleme, ci uriașul inutilității. Te uiți la realizări și par mici, te uiți la trofee și par neînsemnate, ajungi în punctul în care declari:

Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat. Psalmul 31:12.

Sentimentul inutilității te poate vizita des. El aduce cu sine concepția că ești uitat de Dumnezeu, de oameni, prieteni, rude. Neîmplinirea și lipsa motivației în prezent, te face să privești realitatea diferit de cum o vede Dumnezeu. Cum poate un împărat să se simtă uitat? Toată cancelaria regelui vuiește de vizitele monarhilor și a politicienilor vremii. David gustă singurătatea pe care păcatul și înstăinarea de Dumnezeu o aduce nemilos în propria-i existență. Pe cei morți îi pomenim din când în când, depinde de impactul pe care l-au avut atunci când trăiau. Comparația pe care David o face între sine și un mort, justificând inutilitatea cu care se luptă, mă pune pe gânduri. Nu îl judec sau condamn pentru sinceritate. De fapt aici e punctul de plecare spre victoria asupra inutilității.

O altă metaforă cu care împăratul David constuiește argumentația prin care dovedește inutilitatea pe care o resimte, este aceea a vasului sfărâmat. Sparge un pahar și decide ce faci cu el. Răspunsul e simplu, îl arunci la gunoi. Cum un vas spart devine inutil, așa devine și inima lui David în raport cu poporul pe care îl slujea. Sunt uitat, am ajuns ca un… sunt cuvinte pe care cu siguranță le-am spus sau le vom spune. Marii predicatori, regii lumii, oamenii simpli, declară în momente de furtună inutilitatea inimii.

Cum poți trăi fără scop? Cum poți sluji fără motivație și pasiune?

În roport cu oamenii avem toate motivele să ne simțim astfel, dar nu și în raport cu Dumnezeu. David primește o perspectivă noua asupra vieții și slujirii atunci când realizează dependența sa de Dumnezeu și nu de oameni, și mai ales identitatea pe care o are. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!” Va trebui să îți predici singur, să te încurajezi cu gândul că Dumnezeu nu te consideră inutil. Petru se simte inutil într-o barcă plină cu peștii minunii oferită de Dumnezeu și spune: Pleacă de la mine Doamne, că sunt un om păcătos.  Hristos nu a plecat, ci dimpotrivă, a dat valoare unui om inutil societății, dar util împărăției Sale veșnice.

În pornirea mea nechibzuită ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat spre Tine vs 22. Nu face greșeala transformării lui Dumnezeu în sursa necazurilor tale. Nu El aduce sentimentul inutilității, ci diavolul. Vezi pornirea inimii în răscoala împotriva inutilității și adu-ți aminte că Dumnezeu îți este aliat, nu adversar. El strigă și astăzi, Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Matei 11:28. Hristos nu te izgonește, ci te cheamă pentru a-ți oferii un scop mai nobil pentru care să trăiești și pentru care să fii gata să mori.

Spre finalul psalmului, David simte cum victoria contra inutilității, devine mai reală prin sprijinul lui Dumnezeu. Orizontul e altul, motivația e alta, inima e ridicată și pasiunea reîncărcată. Frumoasa declarație prin care se simte campion în lupta cu uriașul inutilității, confirmă scopul primit din partea unui Dumnezeu bun. Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine. vs 21.

Începe ziua cu laudă și închinare pentru un Dumnezeu care îți redă scopul și motivația slujirii. Cum și-a arătat Dumnezeu îndurarea față de rege? Într-un chip minunat. El oferă nespus mai mult decât îți imaginezi. Lasă-te surprins de Dumnezeu. Inutilitatea nu are loc în inima credinciosului care vede activ și permanent îndurarea lui Dumnezeu. Tu o vezi?

Chibzuința omului consiliat.

 

Chibzuința este o virtute pentru care monarhii, președinții, liderii de partide, antrenorii și antreprenorii plătesc bani grei pentru a o dobândi. Solomon are o soluție pentru cei care nu știu ce să facă. Calmul și inspirația în decizii, vine ca urmare a relației profunde cu Dumnezeu. Măsurile chibzuite și numărul consilierilor decid din start soarta războiului.

Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa. – Proverbe 24:6.

Chibzuința este acea virtute pe care un credincios trebuie să o posede în luarea decizilor majore. Chibzuința presupune așezarea lucrurilor într-o anumită ordine, ea dovedește calmul sufletului și stăpânirea de sine prin care nu faci lucrurile nesăbuit . Mulți oameni se aruncă în relații, rate bancare, anumite slujiri în biserică fără să știe adevărata valoare și responsabilitate a lucrurilor în care se aruncă. Diavolul îl ispitește pe Hristos să se arunce de pe strașina Templului, iar calitatea de Fiu de Dumnezeu, va fi confirmată prin intervenția îngerilor care opresc prăbușirea Sa în fața publicului ce-L va aclama ca Mesia. Hristos nu are nimic de dovedit, pentru că are o identitate clară.

Solomon propune măsuri chibzuite. Nu te arunca până nu așezi lucrurile coerent, până nu ai o viziune concretă și corectă asupra situației în care decizi. Nu trebuie luate decizii în pripă, la nervi, sub impulsul emoțiilor, al trăirilor de moment. Nu poți renunța la școală doar pentru că ai pierdut trei examene, iar profesorii amenință cu excluderea din învățământ. Măsurile chibzuite reprezintă acele etape pe care le gândești și le anticipezi pentru a ajunge la rezultatul dorit, la salvarea situaților.

Domnul Hristos prezintă o pildă prin care, prezintă ascultătorilor, un  om, care demarează un proiect imobiliar fără să își verifice conturile, puterea financiară, care nu anticipează eventuale pierderi pentru finalizarea proiectului. Consecința e dureroasă, îl râde lumea. Pentru a evita ridicolul, umilința publică, fii chibzuit în măsurile pe care le iei. Vezi dacă poți întreține o familie înainte să te arunci în cererea în căsătorie. Să poți oferii spirjin emoțional, spiritual și financiar. Fi aliatul tău, nu propriul adversar.

Un alt sfat pe care Solomon îl oferă, este acela al încurajării formării unei echipe. Nu lua decizii de unul singur, consultă-te cu pastorul tău, cu liderii de tineret, cu părinții tăi. A te consulta cu ei nu presupune vulnerabilizarea ta, ci presupune compararea unor opinii diferite, care poartă cu sine experiența și maturitatea anilor trecuți prin viață. Prin mulțimea consilierilor poți obține mari victorii. Nu te izola. Deciziile bune vin atunci când ai consultat oameni înțelepți și nu acționezi în grabă.

Roboam, copilul lui Solomon, nu și-a însușit lecția chibzuinței atât de valoroasă. Roboam a decis să rămână în compania oamenilor imaturi, cu interese ascunse și egoiste, iar măsurile luate în Israel i-au luat de sub sceptru 10 seminții. O pierdere uriașă, provenită din sfatul naiv și lacom al celor din anturaj, un sfat al obținerii unei bogății mari cu riscul distrugerii poporului pe care-l reprezintă. Anturajul tău îți poate influența decizile. Spune-mi cu cine umbli ca să îți spun cine ești. Valoarea caracterului tău nu vine neapărat din zile de post și rugăciune, deși sunt imperios necesare, ci ea este dată de felul cum administrezi situațiile limită, de felul cum decizi inspirat de prieteni. Psalmul 1 este un argument relevant. Fericit e omul care are un anturaj bun.

E de dorit să cunoști imortanța acestui adevăr de care trebuie să ți cont. Măsurile chibzuite te vor avantaja, iar sfaturile prietenilor trecute prin filtrul Sfintei Scripturi, vor aduce sufletului tău bogăția harului și a bucuriei pe care Dumnezeu o oferă celor ce știu să chibzuiască lucrurile. Alegeți cu grijă sfătuitorii, prietenii cu care iei decizi majore. Cine sunt consilierii tăi?

Stăpân pe sine.

Iubesc proverbele Scripturii. În ele găsesc soluțiile practice ale lui Dumnezeu pentru credincioșii contemporani. Iată un îndemn practic.

Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. – Proverbe 16:32.

Cartea proverbe din Scriptură, este un izvor infinit de sfaturi pe care Solomon le trasmite în speranța aplicării lor depline de copiii lui. Lumea zilelor noastre propune ca alternativă la bun simț, etică și morală, un sistem de gândire violent. Observ în mijloacele de transport în comun, răspunsurile pe care oamenii le oferă într-un context de injustiție față de propria persoană. Agitația din trafic face ca odată cu nervii, să iasă și cuvinte necenzurate de claxon.

Împăratul Solomon, prin atenta observare a situaților conflictuale la care a asistat, trage o concluzie interesantă spunând că, cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz. Omul valoros în opinia lui Solomon, va fi cel ce cunoaște și stăpânește arta autocontrolului. În perioada în care scrie proverbele, mulțimea admira un soldat capabil, viteaz, nobil, violent în obținerea îndependenței pentru popor, dar Solomon declară că cel ce știe să își stăpânească emoțiile, cel ce refuză să fie condus de impulsul reacților mâniei, poate fi cu mult mai nobil decât omul medalilor și al trofeelor câștigate cu sabia.

A doua calitate pe care o scoate în evidență, este stăpânirea de sine. Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. Interesant că sinele este un stăpân aspru, dur, violent, sinele este boss-ul care dictează acțiuni, reacții, decizii. Solomon vorbește despre omul credincios care a reușit cea mai mare victorie pe care o poate obține într-o viață, victoria asupra sinelui. El stăpânește sinele, nu invers. Controlul reacților, poate fi exersat prin puterea Duhului Sfânt care înnoiește ființa omului.

Prețuirea unui credincios nu crește făcând suma predicilor spuse, a cântărilor compuse și cântate, a vizitelor și banilor învestiți în cei defavorizați sociali, ci crește în urma stăpânirii situaților neprevăzute. Poate în săptâmâna în care am intrat, vor fi participanți în trafic care te vor claxona lung, poate vei pierde locul de muncă, poate ca din nimic se iscă certuri cu rudele sau diavolul te va căuta pentru a te dovedii public ca un om al nestăpânirii de sine. Veghează și exersează lupta prin victorie împotriva sinelui tău.

Solomon a dovedit stăpânire de sine când două mame cu doi copii, unul mort și unul viu disputau viața celui rămas în viață. Testul confirmării înțelepciunii lui Dumnezeu în stăpânirea sa de sine, a fost câștigat prin soluția radicală de a cere o nebunie, să taie copilul în două. Trebuie sânge rece să știi să fi calm, liniștit și stăpân pe situație. Într-o astfel de situație de conflict, inima mamei a cerut viața copilului prin renunțarea la dreptul de-al crește, pe când cealaltă femeie știind că n-are copilul viu, a cerut moartea din invidie a celui viu. Acolo Dumnezeu a văzut inima mamelor și inima împăratului.

Testul a fost dat, examenul e promovat, copilul se întoarce în brațele mamei, dar Solomon rămâne marcat la începutul domniei, de forța pe care Dumnezeu i-o dă de a fi stăpân pe situații imprevizibile. Nu e psihologie, e darul și harul lui Dumnezeu exersat în viața credinciosului contemporan. Stăpânul meu e Dumnezeu, nu sinele. Cine e stăpânul tău?