Cucerirea omului nedreptățit.

 

În viața de zi cu zi, în relațiile pe care le avem unii cu alții, e posibil ca prin neatenție să provocăm anumite situații nedorite. Prietenia cu aproapele nostru este inestimabilă. Dacă știm ce înseamnă valoarea prieteniei, vom lupta pentru menținerea ei. Totuși sunt momente când prietenii se ceartă.

Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită, şi certurile lor sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti.  Proverbe 18:19.

Nedreptatea față de cei cunoscuți atrage după sine izolarea și refuzul celui păgubit de a se apropia de cel pe care l-a considerat frate. Biblia vorbește despre un posibil conflict între frați, care depășește dimensiunea estimată. Apare în versetul acesta o comparație prin care, cel nedreptățit este cu mult mai greu de câștigat decât o cetate întărită.

E posibil ca noi cei din generația actuală, să nu pătrundem pe deplin arta, durerea și intensitatea războiul dus împotriva unei cetăți condusă de un rege. Casa împăratului în antichitate și nu numai, era cea mai bine păzită din țară, pentru că cei mai pregătiți soldați, acompaniați de cele mai bune și perfomante arme, îl păzeau pe rege. Imaginează-ți timpul necesar pentru cucerirea cetății, resursele umane, financiare, emoționale de care trebuia să depindă un invadator, pentru a dărâma porțile casei împăratului. Imaginează-ți paza Casei Albe. E practic imposibil să pătrunzi în ea dacă nu ți se oferă accesul.

Înțeleptul Solomon propune o comparație între efortul cuceririi unei cetăți și cel al cuceririi inimii celui pe care l-ai nedreptățit. Cum îți poți nedreptăți aproapele, părinții, partenerul de viață, prietenul de la biserică etc.? Ei bine, îl poți nedreptății prin promovarea dorințelor și a așteptărilor tale în defavoarea lui, îl poți nedreptății prin mândria cu care ți la sinele tău, care refuză să iubească având ca exemplu iubirea necondiționată proclamată de 1 Corinteni 13. Îl poți nedreptății luând din ce este al lui fără permisiunea sa, însușindu-ți pe nedrept meritele muncii sale. O vorbă, o atitudine, un gest și inima aproapelui se poate izola.

Cunosc oameni care au întrerupt prietenia pe motiv că, într-un moment de neatenție s-au rostit vorbe neînțelepte și deși erau prieteni de-o viață, refuză și astăzi reconcilierea în ciuda eforturilor imense depuse de cel ce l-a nedreptățit. Veghează la atitudinea și cuvintele pe care le spui în compania fraților. E mai bine să previi decât să tratezi.

Totuși dacă ai prieteni răniți, nu uita că efortul recâștigării lor e imens, dar nu inutil. Dacă ți la cineva, lupți, pentru că nici un zăvor nu e imposibil de frânt, nici o poartă nu e impenetrabilă. Valoarea prieteniei trebuie confirmată prin suma efortului de a o păstra sau de a o recâștiga.

Solomon știa ce însemna protecția casei împărătești, dar mai știa ce înseamnă durerea celui ofensat. Fii vigilent și drept cu prietenii tăi și împreună protejați prietenia pe care o aveți. Oare am nedreptățit pe cineva? Și dacă da, atunci de ce stau?

I belong to Jesus – mărturia lui Ricardo Kaká

 

I belong to Jesus- este mesajul pe care Kaká îl proclamă sistematic odată cu sărbătorirea evenimentelor majore ale vieții. E important ca în competițiile internaționale, un fotbalist să proclame și să declare sursa victorilor sale. Rămân impresionat de mărturia vieții acestui sportiv, de curajul de a aparține lui Hristos într-o lume care uită și neglijează mesajul Salvatorului. La un campionat mondial, bine ar fi ca oamenii să înțeleagă iubirea lui Dumnezeu. În Brazilia, numeroși penticostali și carismatici proclamă mesajul Evanheliei. Kaka, a decis să fie unul dintre ei.

Ricardo Izecson dos Santos Leite născut în 22 aprilie 1982, în Brazilia, cunoscut sub porecla Kaká, este un fotbalist brazilian care joacă la clubul AC Milan din campionatul italian, Serie A. A câștigat Balonul de Aur și premiul FIFA World Player of the Year în 2007. La 20 ani a suferit o fractură de coloană vertebrală, ca urmare a unui accident la piscină. Deși era în pericol să rămână paralizat definitiv, s-a însănătoșit complet. El a pus această însănătoșire pe seama lui Dumnezeu și de atunci donează o parte din veniturile sale bisericii. În urma accidentului și-a dorit să devină pastor evanghelic, dar tatăl său a fost cel care l-a convins să-și continue drumul în fotbal.

Aici este mărturia lui http://www.iamsecond.com/seconds/kaka-2/ mărturie care impresionează, animă și însuflețește pasiunea fiecărui tânăr care dorește prin dorință sinceră să atingă obiective înalte. El se declară ca fiind numărul 2. Dumnezeu e onorat de cinstea oferită de a rămâne numărul 1 în inima și realizările acestui profesionist. Ricardo Kaká aparține lui Hristos, TU?

Cain- omul premiului întâi.

Astăzi mă opresc asupra omului premiului întâi. Geneza 4 este episodul primilor tineri în închinare.
În grădina Edenului, Dumnezeu cobora cu plăcere pentru a se întâlni cu primii oameni. Odată cu căderea omului în neascultare, a venit expulzarea lui din grădină. Primii oameni și-au numit primul copil, Cain, el fiind primul om născut din femeie. Scopul vieții lui, în viziunea mamei, era măreț, uriaș, el era sâmânța mult așteptată să zdrobească capul șarpelui și să readucă familia în poziția pierdută. Era visul și mândria familiei ruinate de neascultare, era văzut ca împlinirea unei profeții. Într-una din zile, Cain decide să aducă o jertfă lui Dumnezeu. O inițiativă corectă, dreaptă, o decizie lăudabilă într-un context al separării oamenilor de Dumnezeu prin păcat. Dumnezeu s-a uitat spre intenția și rezultatul primei jertfe consemnate în Scriptură.

Cain este omul premiului întâi. El este primul închinător, primul om mânios, primul ucigaș, primul fugar și primul om blestemat. Cain refuză metoda lui Dumnezeu de reconciliere. Cain decide să se închine așa cum vrea. Dumnezeu nu îi oprește actul închinării, ci trage concluzii la final. Dumnezeu s-a uitat spre Cain și spre jertfa lui. Aici este un principiu important, Dumnezeu se uită întâi spre închinător, apoi spre închinare ca ofrandă. Inima lui Cain urmărea împlinirea scopului lui Dumnezeu, dar în afara regulilor jocului propuse de El.

Nu e amuzant că atâția creștini fac aerobic spiritual, vizite la amărâți, oferă daruri importante celor săraci, sunt membrii grupului de worship, buni predicatori, dar elementul comun al acestora este împlinirea misiunii pretinse, independent de așteptările lui Dumnezeu?
Cain prin definiție este omul premiului întâi, dar nu în cele bune. Alege calea rebeliunii, ucide, ascunde și fuge. Trei verbe care descriu motivația ascunsă sub deviza jertfei. Ziua reîntâlnirii cu Hristos surprinde o categorie de premianți în ochii oamenilor, lăudați de mediile din care fac parte, cu un istoric bogat în fapte bune, dar pe care Hristos nu îi cunoaște. Rugămintea lui Hristos devine un imparativ pentru ei: depărtați-vă de la Mine!

Am în inimă întrebările lui Dumnezeu pentru Cain, puse odată cu crima făcută: Unde este fratele tău Abel? Revolta lui Cain față de fratele mai mic, vine ca urmare a invidiei și mai ales a dorinței de măreție și recunoaștere așteptate odată cu prima jertfă. Ascunderea faptei confimise nu mă surprinde, seamnă cu tatăl său Adam, primul om ascuns între frunze. Interesant este faptul că, vrem nu vrem, moștenim sau aici cred că împrumutăm obiceiurile rele ale celor dragi.
Cain ucide în loc să se schimbe. Dumnezeu sesizează fisurile caracterului și îl previne. Însă Cain l-a ucis pe Abel, zice Scriptura. În loc să se schimbe, recurge la metoda diabolică prin care, dacă el nu reușete, nu trebuie să reușească nimeni altcineva. Când văd oameni ai slujirii care lovesc în alții, știu că au probleme spirituale, iar refuzul acceptării soluției lui Dumnezeu îi poate separa total și definitiv de Dumnezeu.

A doua întrebare a lui Dumnezeu este : Ce ai făcut?– Dă socoteală de acțiunile tale. Nimic din ce spunem sau facem ca oameni ai slujirii, nu rămâne fără ecou sau răsplată. Socoteala de acțiunile întreprinse, vine la inițiativa lui Dumnezeu.
Cain a decis, a mizat totul pe zarul răzbunării. Supărarea nu e pe sine, ci pe cei care se deosebesc de sinele lui prea mare. Consecința pentru premiant a fost, blestemul. Din primul închinător, a devenit primul om blestemat Genesa 4:11. Cain a fugit de la fața lui Dumnezeu și a început să construiască cetăți. De ce oamenii slujirii în momentul autoevaluării nu decid să se schimbe, ci aleg fuga și autoprotejarea prin construirea zidurilor foarte înalte, pentru a-i ține la distanță pe cei ce vor să îi ajute? Teama de schimbare, devine un plafon al mediocrițății pentru care cei mândri care nu vor abordarea concretă a proprilor probleme.

La final, învăț o bună lecție pentru slujirea pe care o fac. Niciodată să nu slujesc în competiție, motivat de misiune, dar fără să țin cont de regulile lui Dumnezeu. Niciodată nu îi voi face pe cei apropiați, vinovați de eșecurile mele și mai ales, nu voi fugi niciodată de Dumnezeu, ci întotdeauna voi alerga  la El.

Unde scrie în Biblie să nu fumezi?

 

Am spune că micile vicii nu sunt condamnabile în ochii lui Dumnezeu. Sunt tineri care mă întreabă unde scrie în Biblie să nu fumezi? De ce ar fi păcat? Iată câteva motive pentru care dependența de fumat este păcat în ochii lui Dumnezeu. Sincer, negru pe alb nu găsesc interdicția de-a fuma, dar cumulând un număr de pasaje care condamnă dependența de orice aduce prejudiciu trupului, sufletului și duhului mă găsesc încurajat să declar că este un păcat.

1. Nimic nu trebuie să pună stăpânire pe tine. 1 Corinteni 6:1 Pavel spune că orice dependență de vicii te face independent în raport cu Dumnezeu, orice dependență de alcool, tutun, droguri, pornografie, etc., devine nocivă pentru toată structura ta psihosomatică. A te lăsa stăpânit de fumat, este echivalentul trasformării tale într-un sclav. Nici un sclav nu poate face ce vrea, decât ceea ce i se impune de stăpân. Vicile devin stăpâni nemiloși. Faptul că te ademenesc cu puțin, e o chestiune de timp până când îți vor fura libertatea, decizia și inima. Nu te lăsa dominat, înrobit, sedus și înșelat de falsa idee de libertate de a face ce vrei. Libertatea de-a alege ce consumi ține până ai consumat, apoi devenind un obicei, drumul până la dependență e cu mult mai scurt decât îți imaginezi.

Nimic nu trebuie să te înrobească pentru că în definitiv și fumatul e un nimic la care poți și trebuie să renunți. Libertatea ta nu trebuie să sfideze principiile lui Dumnezeu. Promovarea exagerată și tentantă a fumatului face victime. Ridicularizarea celor ce spun nu, devine din ce în ce mai generală. Libertatea ta nu trebuie să îngrădească libertatea mea. Dumnezeu e totul, ajutorul Lui e real pentru cei ce vor libertatea jugului lui Hristos. Nimic nu trebuie să pună stâpânire pe mine.

2. Trupul tău (organismul) este Templul lui Dumnezeu. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?  1 Corinteni 6:19. În ziua când Dumnezeu l-a creat pe om, i-a suflat în nări suflare de viață. Omul a fost creat pentru a proclama gloria lui Dumnezeu în creație. Dumnezeu alege să locuiască în inimi prin credință, așadar trupul tău nu este proprietatea ta, ci a Celui ce ți l-a dat. Nu mai ești al tău. De fapt n-ai fost niciodată. Aparținem lui Dumnezeu. În Templu se afumă cu tămâie, nu cu tutun.

Onorează prezența lui Dumnezeu din viața ta prin păstrarea curată, intanctă și sănătoasă a Templului (trupului) lui Dumnezeu. Pentru Pavel a fost dificil să explice limitele libertății creștinului pentru oamenii din Corint. Dependența de orice viciu te distruge. Consecința? 1Corinteni 3:17 Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.  Anual mor milioane de tineri dependenți de tutun, distrugând Templul lui Dumnezeu. Dumnezeu e drept. Sunt consecințe. Medicii recomandă să nu fumezi pentru a-ți păstra sănătatea, buna concentrare, vitalitatea etc.

Sunt unii care spun că se relaxează când fumează, nu fac exces, o fac cu precauție, responsabil. Păi dacă un nebun se relaxează consumând apă din canal e liber s-o facă, dar nu știi cât e de sănătos, iar dacă vrei să te relaxezi, nu trebuie să alegi metode nocive și păcătoase. Alege să te rogi, să mai mergi pe la biserică, să ai părtășie cu Hristos care declară că te face liber. Faptul că nu ești dependent, dar alegi să fumezi din cînd în când pentru calm, e ca și cum ai consuma otravă, dar în cantități infime.

Dacă ești prins, nu uita că rugăciunea are putere. Nu sunt sloganuri religioase. Trebuie multă motivare și sprijin din partea oamenilor lui Dumnezeu. Cere ajutor, pentru că mai rușinos este să mori dependent decât să alegi să fi independent spiritual. Hristos poate, știu că poate, altfel n-ar mai fi Dumnezeul păcatelor iertate.

O concluzie simplă e aceea că suntem liberi să alegem, dar alegerile noastre nu trebuie să distrugă organismul. Orice consum nociv e condamnat de Dumnezeu. Ideea de sănătate o regăsesc în Geneza unde Dumnezeu îi oferă omului hrană verde, sănătoasă, pentru o nutriție bună. După mii de ani, diavolul oferă ierburi uscate pentru tras în piept. Păstrează Templul Duhului curat, proaspăt aerisit de mireasma rugăciunii. Spune nu fumatului!

Cuvântul potrivit într-o vreme nepotrivită.

Atunci când recitesc cartea Ieremia, găsesc prietenii devotați ai acestui profet. Baruc devine mâna lui Dumnezeu pentru a scrie profețiile rostite de Ieremia, iar Ebed-Melec devine mâna lui Dumnezeu pentru a-l scoate din noroi pe tânărul profet. Sunt situații când realizez că n-am voie să umblu singur. Apostolii au mers doi câte doi, iar Eclesiastul spune că, dacă se întâmplă să cadă, se ridică reciproc Eclesiastul 4:9. Astăzi mă opresc asupra unui bun prieten al lui Ieremia, Ebed-Melec. Numele lui înseamnă slujitorul regelui. Numele lui confirmă slujirea pe care a făcut-o pentru Regele Dumnezeu.

Ebed-Melec, etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin. Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului şi a vorbit împăratului astfel: „Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!” Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate din groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!” Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia şi s-a dus la casa împăratului, într-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo nişte petice de haine purtate şi nişte zdrenţe de haine vechi şi le-a coborât lui Ieremia în groapă cu nişte funii.  Ebed-Melec, etiopianul, a zis lui Ieremia: „Pune aceste petice purtate şi aceste zdrenţe sub subsuori, sub funii.” Şi Ieremia a făcut aşa. Au tras astfel pe Ieremia cu funiile şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea temniţei. Ieremia 38

Rămân impreionat de devotamentul acestui famen dregător Ebed-Melec, pentru un om al lui Dumnezeu. Deși era famen, nu putea avea copii, a înțeles că rodirea lui se poate maximiza în domeniul spiritual. Profetul Ieremia aflat într-o groapă cu noroi ca urmare a mesajului respins de rege și supuși, riscă să-și piardă viața. Dumnezeu folosește oameni. Cine și-ar fi adus aminte de un ministru al Israelului care are o altă perspectivă asupra vieții, dacă nu ar fi fost biletul de eliberare al marelui profet Ieremia?

Ebed-Melec își riscă într-un timp de foamete, criză socială și război, poziția și reputația, chiar viața. El se identifică cu Ieremia și mai ales cu cuvintele lui Dumnezeu. Într-un context în care Ieremia era privit ca spion al Babilonului sponsorizat să destabilizeze curtea regelui prin profeții, Ebed-Melec ca etiopian (străin) ar fi avut toate șansele să o sfârșească rău. Ce risc, ce preț e dispus să plătească. Cuvintele lui îl fac liber pe Ieremia întâi în mintea regelui Zedechia, iar apoi din închisoarea în care a fost abandonat. E important ajutorul pe care îl putem oferii oamenilor.

Un cuvânt potrivit într-o vreme nepotrivită poate oferii celor de lângă noi libertate. Ebed-Melec știe că Dumnezeu are un plan, știe că timpul potrivit e întotdeauna astăzi pentru a oferii ajutor. Scoate-ți semenii din noroi. David constâns de pierderile vieții strigă dintr-o groapă a noroilui cerând ajutor. Ps 40:2 Păcatul murdărește, oamenilor păcătoși le place în noroi, dar dacă observă un profet curat, au grijă să îl arunce unde nu trebuie. Ebed Melec știe să întindă o mână. Mâna lui Dumnezeu prin mâna famenului.

Rămâne Dumnezeu dator? Binele pe care famenul îl face, îl are ca destinatar pe Ieremia, dar îl implică pe Dumnezeul lui Ieremia. Libertate ai oferit? Libertate ți se oferă. Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe când era închis în curtea temniţei: „Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, etiopianul, şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi. Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.”

Frumusețea ajutorului oferit printr-un caracter demn și integru confirmă încrederea în Dumnezeu. Aici e cheia. Nu poți scoate pe nimeni din nimic până când nu ți-ai scos neîncrederea și teama din inimă. Curajul de-a ajuta, de-a salva. Sunt mii de tineri în oraș care se scufundă în noroi. La Rege trebuie mers? La Hristos ne ducem! Prin cuvânt și încredere putem oferii eliberare.

Dumnezeu oferă grațiere celui ce grațiază. Cum ai făcut așa ți se va face, iartă-ți aproapele și vei fi iertat. Dumnezeu lucrează drept. Ajutorul oferit de famen are ca generator încrederea în Dumnezeu. Pentru că ai avut încredere în Dumnezeu și ai predicat, ai slujit, ai misionat, ai eliberat pe prinșii de război ai păcatului, ți se va oferii ca răsplată: viața ta- libertatea. Nu spun că Dumnezeu e condiționat de faptele mele pentru a-mi oferii mântuire, ci cred că faptele făcute pentru Dumnezeu dovedesc credința din inimă.

Istoria acestui om rămâne ca mărturie pentru curajoșii iubitori de Dumnezeu. Când faci un bine, Scriptura spune că lui Dumnezeu i l-am făcut Mt 25:40. Poți face un bine astăzi. Scoate profetul din noroi.

Poate se simt. Poate se schimbă. Poate?!

Astăzi, public realitatea cu privire la invazia fariseilor. E plin de ei. Poate se simt. Poate se schimbă. Poate?!

Să ne oprim puţin în Matei 23. Nu ai cum să nu simți supărarea Domnului Hristos. Invitat de un fariseu la masă, Hristos socotește prilejul potrivit pentru a le pune în față adevărul, oglinda reală de care fug fariseii. Cedezi în fața ipocriziei. Să te știi oaspetele cuiva și să ai tăria necesară de-ai spune unde greșește, nu-i un lucru ușor. Nu vreau să fiu cinic sau rău intenționat, dimpotrivă sunt realist. Iată realitatea pe care n-am vrea s-o știe nimeni. Recitesc Matei 23 și simt cum radiografia Domnului Hristos trece de exterior spre interior, dincolo de fapte la motivație. Fariseii erau o partidă religioasă din perioada Domnului Hristos. Naționalismul și dorința de conservare a tradițiilor iudaice nu veneau din iubire de Dumnezeu, ci din prea marea iubire pentru SINE. 

Hristos surprinde investiția masivă în exterior, selfie, faimă și religie, distanța imensă între declarație și trăire. Ceea ce suntem vorbește mai tare ca ceea ce spunem. Asta e drama multor credincioși, frumusețe exterioară, religie, cântece și predici, dar în profunzime găsești un suflet văduvit de frumusețea cerului. Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Mt 23:2- asta e problema lor: stau. Conservă, analizează de pe o poziție de care nu sunt demni. Aici e ironia Scaunul lui Moise, dar Moise a fost omul acțiunii, fugarul din Egipt, din poziția prințului. Fariseii contemporani devin reci, duri, oameni așezați, prea așezați, capabili să discute o trezire pe care nu o pot pune în aplicare sau nici măcar s-o lase să exite independent de ei.

Pastorul Petrică Lascău portretizează un astfel de om ca fiind Fratele Beton, spunând că “Fratele Beton, este împotriva oricărei schimbări. El vrea să păstreze status quo cu orice preţ. Se teme de nou pentru că, nou, înseamnă ceva diferit de ceea ce a fost, de ceea ce ştie el. Pentru el lumea ar fi bine să îngheţe la forma actuală, să se întărească aşa ca betonul, păstrându-şi forma finală în anii pe care îi mai are el de trăit. El vrea să “păstreze credinţa aşa cum a primit-o”. De fapt, este porţiunea din Scripturi pe care o citează mereu. Este favorita lui. Din neschimbare şi-a construit doctrina fundamentală a vieţii sale.

Dificultatea sa izvorăşte din incapacitatea de a distinge între formă şi conţinut, între mesaj şi modalitatea transmiterii lui. Mesajul nostru creştin este etern, dar nu şi modalitatea de a-l transmite altora. Metodele trebuie înnoite odată cu înnoirea vremurilor. În sat la noi nu s-a auzit de aşa ceva!”. “Aţi băgat teatrul în biserică!” “Unde aţi citit voi în Biblie că apostolii au făcut aşa ceva?” Şi argumentele continuă… “Sunt la pocăinţă de peste 50 de ani şi n-am avut nevoie de teatru sau filme ca să mă pocăiesc!” Corect! Fratele Beton n-a avut televizor, nici măcar radio în satul în care a crescut. Dumnezeu i-a vorbit în cadrul lui de referinţă şi Evanghelia l-a convertit. Slăvit să fie Domnul, pentru aceasta! Ne bucurăm. N-ar trebui să se bucure şi el, fratele Beton, că Dumnezeu converteşte oameni care vizionează filmul “Isus”? N-ar trebui să-L laude el pe Domnul pentru mântuirea celor care se predau în urma participării la drama de Paşti a bisericii noastre? Fratele Beton, însă, nu poate face distincţia faptului că mesajul este acelaşi dar metoda de transmitere a lui este diferită azi. Contează cu ce vehicol vine doctorul la mine? Contează. Sper din toată inima să nu vină călare ca în tinereţea fratelui Beton.“

Aș spune că rigiditatea și spiritul de autoconservare nu e neapărat atât de greșit. Dar consecința unui astfel de sitem de gândire e mai mult decât dăunătoare. Durerea lui Hristos nu e neapărat dată de ipocrizia personală a fariseilor, ci de răutatea cu premeditare de care dau dovadă. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. vs 13.

Aici trebuie lucrat. E ușor să treci peste micile erori de caracter, dar peste premeditare, nu. Mi-e greu să fac o astfel de recenzia prin aplicare personală la Matei 23. Intervine apologetica de tip reflexiv, sunt eu un fariseu? Trăirea mea aduce cerul mai aproape de alții? Hristos propune un sistem de gândire alternativ și total separat de cel al nobililor farisei. El proclamă o ascensiune spirituală prin smerenie, lepădare de sine, de faima trecătoare. E la modă acest populism printre creștini cum că omul binecuvântat e cel bogat, aclamat, căutat, iubit, promovat, înălțat. Nu consider că omul credincios trebuie să fie un pustnic, sărac, milog etc. Fac apel la bun simt, la modestie, la bun gust în ce avem și știm cum să administrăm ce avem. Hristos în comparație cu fariseii este la pol opus, spunând despre Sine că Fiul omului nu are unde-și pleca capul, iubind oamenii sinceri care dau ultimii doi bănuți pentru o cauză dreaptă, uitându-se cu dezamăgire la cei care aruncă în visteria Templului banii prin care pot obține poziție și admirație. El avea cerul și pământul, dar nu s-a lăudat cu el decât prin invitarea celor săraci, simpli, disprețuiți de cei neprihăniți.

Hristos prin unicitatea caracterului Său declară că Unul singur este Învățător și Tată vs 9-10. El este ce spune, pe când fariseii se văd mult și sunt  trist de mici. Oamenii sunt oameni. Avem limite, probleme pe care nu trebuie să le cosmetizăm transformând sufletul într-un cimitir asemenea fariseilor. Hai să nu fugim de realitate îmbrăcați în religie. Hai să fim noi înșine, oameni simpli, capabili să trăiască frumos, cu iubire de Hristos și oameni.

Poate se schimbă, poate înțeleg că schimbarea vine din interior, apoi exteriorul confirmă că omul nobil este cel cu un caracter integru, nu care zice ca tine și face ca el, ci cel consecvent, drept, atent nu la religie, ci la relația cu Hristos. Schimbarea în bine începe cu mine.

Ce se va întâmpla cu lumea aceasta?

De multe ori oamenii ne întreabă ce se va întâmpla cu lumea aceasta? Răspunsul pentru unii e evident: Ce dorește Dumnezeu! Dar ce vrea Dumnezeu să știm despre viitor? Găsesc necesară o abordare clară și cronologică a evenimentelor iminente ce urmează să se petreacă în lume. Ceea ce prezint în schița de mai jos, este o trecere în revistă a marilor teme ale Apocalipsei și potrivit mărturisirii de credință penticostale, le proclamăm ca adevăr. Găsesc tot odată o curiozitate majoră pentru subiectul acesta și prin urmare, prefer să prezint evenimentele promovate de Scriptură având speranță că generația noastră, va aștepta cu interes și credință revenirea lui Hristos. Unii teologi nu împărtășesc acest punct de vedere, dar potrivit educației teologice de care am avut parte prin biserica penticostală, noi credem că ceea ce spune Dumnezeu despre evenimentele viitoare este iminent și clar prezentat. Evenimentele majore ce urmează să se deruleze pe istoria lumii sunt:

• 1. Răpirea Bisericii – va fi un eveniment secret (1Tes 4:16-18; Mat 24:40-41).vor avea parte de ea atât credincioşii care sunt în viaţă, cât şi cei care au murit în credinţă (1Tes 4:16-18; 1Cor 15:51-52).
• 2. Apariția Necazului celui mare – este descris în Mat 24:9-28 şi în Apoc 6-18, el nu va fi experimentat de Biserică (1Tes 5:9-11; Apoc 3:10). în timpul acestui necaz, Dumnezeu îşi va revărsa urgiile peste cei necredincioşi (Apoc 6:16-17; 15:1, 7; 16:1, 19). Perioada necazului nu va fi doar una de judecată şi groază, ci şi un timp în care Israel va fi o binecuvântare pentru popoare, deoarece Evanghelia Împărăţiei, care vesteşte revenirea lui Mesia, va fi predicată tuturor naţiunilor (Mat. 24:14), iar ca rezultat unii vor fi salvaţi prin jertfa lui Hristos. Durata lui va fi de 7 ani.
• 3. Apariția Antihristului – va fi conducătorul pământesc al perioadei necazului celui mare. El nu va avea nici o putere asupra Bisericii, care va fi răpită atunci (2Tes 2:6-7). El va pretinde a fi divin (2Tes 2:9-10). El va pretinde, de asemenea, a fi salvatorul statului Israel, dar până la urmă se va dovedi un mare înşelător şi duşman al lui Dumnezeu (Dan 9:27; 11:31; 12:11; Mat 24:15). Sfârşitul lui Antihrist va fi judecata divină, la arătarea lui Hristos (2Tes 2:8).
• 4. Arătarea glorioasă a lui Hristos – acest lucru se va întâmpla după bătălia Armaghedonului (Apoc 16:13, 16-21). La sfârşitul necazului celui mare, armatele naţiunilor conduse de Antihrist vor merge să cucerească Ierusalimul (Zah 12:1-9; 14:12-13; Apoc 16:12-16). Când biruinţa va părea să fie în mâinile lor, Domnul Hristos va coborâ din cer cu oştirile Sale (Zah 14:1-5). Atunci va fi pedepsit Antihristul şi oştile sale (2Tes 2:8; Apoc 19:19-20). Aceasta va fi o venire publică a lui Hristos, pentru judecată (Apoc 1:7) Tot atunci va avea loc şi legarea lui Satan, pentru o mie de ani (Apoc 20:1-2), după care va fi dezlegat pentru puţină vreme (Apoc 20:7).
• 5. Mileniul- este amintit de şase ori în Apoc 20. Va fi o perioadă în care Hristos va împărăţi împreună cu sfinţii (Apoc 20:6). Atunci, toate profeţiile privitoare la restaurarea Israelului se vor împlini (Rom 11:1; Ezechiel 36-37). Iată câteva dintre caracteristicile acestei perioade: pace universală (Is 2:4) Hristos va domni, în calitate de urmaş al lui David (Ier 23:5), va fi o atmosferă de bucurie (Is 35:10) pământul va fi binecuvântat (Ezechiel 34:26-27).
• 6. Rebeliunea finală a lui Satan -după Domnia de o mie de ani a lui Hristos, Satan va fi eliberat pentru o perioadă scurtă de timp. Dumnezeu va permite acest lucru pentru a arăta că judecăţile Sale sunt drepte (Apoc 20:7-9). În final, însă, Diavolul va fi aruncat în iazul de foc.
• 7.Judecata de la Marele tron alb– la această judecată finală vor fi judecaţi cei necredincioşi (Apoc 20:11-15). 8. Veşnicia pentru eternitate, Dumnezeu va crea un cer şi un pământ nou (Apoc 21; 2Pet 3:13).

Ceea ce este evident este faptul că Dumnezeu are toate lucrurile sub control. Dumnezeu alege să ne prezinte clar, deschis și cronologic ceea ce se va întâmpla cu lumea aceasta. Indiferent de frământările de pe scena religioasă, politică, economică a lumii, Hristos are un plan clar definit de la începutul Scipturii până în Apocalipsa. Nu mă înspăimântă iminența acestor lucruri, cât mă înspăimântă necredința și îndoiala multora cu privire la planul lui Dumnezeu de reașezare a lucrurilor. Aleg să cred că Hristos se va întoarce. Revenirea lui nu va fi tot într-o iesle din staulul Betleemului, ci va fii pe nori de glorie, revenirea Lui va aduce bucurie și pace promovate prin dreptate. Revenirea lui Hristos aduce pentru unii multă bucurie, dar pentru alții furie și teamă. Ce aduce pentru tine?

Scopul și misiunea bisericii!

Biserica trăiește având un scop nobil și măreț. Misiunea bisericii derivă din acceptarea și însușirea scopului. E biserica un club de sfinți? De ce biserica contemporană a trecut de la forța proclamării Evangheliei la o șoaptă defensivă?

În urma întâlnirii cu Domnul Isus pe drumul Damascului, Apostolul Pavel rămâne marcat de harul și iertarea pe care o primește nemeritat. Reconcilierea lui cu Dumnezeu a fost realizată și mai mult decât atât, el este chemat să devină reconciliator. El nu s-a ascuns, ci a devenit un predicator al reconcilierii omului cu Dumnezeu dar și a omului cu om.

Reconcilierea omului cu Dumnezeu nu este suficientă atâta timp cât reconcilierea om cu om nu este realizată. Există pericolul acesta de-a rămâne între zidurile Bisericii cu gândul de-a conserva valorile, practicile și convingerile întelegând limitat planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii pierdute. Nu sunt pentru dezordine, haos sau ecumenism violent. Sunt pentru maturitate și acțiune.

Biserica din zilele noastre trebuie să aibă curajul să iasă din cuibul ei și să înțeleagă că învățătura Sfintei Scripturi trebuie să fie pusă în aplicare în societate, fiind ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să fim și anume sarea pământului, lumina lumii, o cetate așezată pe un munte înalt, dând valoare credinței noastre dovedită în acceptarea celor din jur și în interesul nostru de-a câștiga lumea pentru Hristos. Importanța acestei reconcilieri constă în faptul că Biserica trebuie să își implinească mandatul: Marcu 16, Marea Trimitere, iar aceasta nu poate fi posiblă prin limitarea noastră la servicile divine din cadrul bisericilor frecventate, reconcilierea noastră cu Dumnezeu trebuie să ofere celor din jurul nostru, lumii, un model.

Apostolul Pavel ne oferă un model alături de Biserica din Roma care în ciuda prigoanei și a persecuției nu s-au baricadat în localuri, ci au manifestat un spirit reconciliator nu numai cu cei ce le făceau bine, ci și cu cei ce îi persecutau – nu vă lăsați biruiți de rău ci biruiți răul prin bine – Romani 12:21. Barierele dintre cei credincioși și cei necredincioși dispar odată cu înțelegerea cuvântului trăiți în pace cu toți oamenii Roamni 12:8 și manifestând o dragoste autentică față de cei din afară.

A accepta să ne trăim credința în viața de zi cu zi în cadrul societății nu înseamnă acceptarea compromisului, ci dimpotrivă prin exemplul personal putem câștiga pentru Hristos pe cei ce trăiesc în vrăjmășie cu Dumnezeu. Implicarea bisericii în societate este imperios necesară din punctul meu de vedere deoarece noi nu mai suntem din lume (aparținând păcatului), ci suntem în lume (societate), cu scopul de-a reconcilia lumea cu Dumnezeu. Creștinii nu trebuie să se retragă din societate.

Misiunea Bisericii în lume este aceea de a fi martoră a Împărăției lui Hristos. Scopul și existența bisericii este acela de a propovădui Evanghelia la orice făptură și de a face ucenici. Domnul Isus înainte de înălțare, nu a lăsat la alegerea credinciosului misiunea în lume. Isus a poruncit aceasta (imperativ) Marcu 16:15-20. Există dorința aceasta de conservare a Bisericilor de frica unei alterări cu ce vine din lume, adică persoanele ce nu fac parte din mediul Evanghelic pot influența negativ viața comunităților creștine. Dar de fapt creștinul ca o nouă creație în Hristos trebuie sa fie dispus să evanghelizeze și să iasă din conservare și să-și indeplinească scopul fără frica unei alterări. El poate oferii un model de viață nouă prin trăirea vieții de credință.

Între teologie (învățătură) și aplicarea ei (etică) există o legătură puternică deoarece Misiunea bisericii în lume se realizează pe baza învățăturii Scripturii cu un caracter moral schimbat și înnoit de cuvântul lui Dumnezeu. Creștinul ca om nou are puterea să fie sare, lumină, o cetate. Grația pe care o primim din partea lui Dumnezeu nu trebuie să ne ofere un sentiment de superioritate și de mândrie în comparație cu cei aflați în intuneric. Grija și dorința noastră este aceasta de-a avea grijă de cei ce nu îl cunosc pe Dumnezeu și n-au ajuns să fie împăcați cu El.

Mesajul predicat de Biserica primară, inclusiv de apostolul Pavel, a fost concentrat în jurul lui Isus Hristos din Nazaret – vorbind despre moartea, învierea, înălțarea lui la cer – ca un mesaj de dragoste adresat de către Dumnezeu, dar și a conștientizării omului de judecata ce va fi înfăptuită de El. Odată cu persecuția Bisericii primare, creștinii călătoreau din loc în loc și împărtășeau mesajul reconcilierii omului cu Dumnezeu.

Audiența nu era formată din iudei practicanți ai cultului lui Yahwe, ea putea sa difere în funcție de regiunea geografică în care misionau creștini. Pentru Apostolul Pavel, contextul social este diferit odată cu scrisorile trimise bisericilor formate în diaspora evreiască. Mesajul împăcării omului cu Dumnezeu rămâne neschimbat, doar limbajul este diferit. Pavel nu a făcut altceva decât să aplice fiecărui mediu social nou, etica Evangheliei, teologia sa era menită să afecteze viaţa credincioşilor în situaţia istorică particulară în care se aflau.

Aspectul social al reconcilierii la Pavel nu poate fi redus la o simplă descriere a aspectului teologic al reconcilierii şi a felului în care el se reflectă în etica socială. Mai degrabă, ea trebuie să descrie conformaţia culturală, structura socială în care această etică să capete un înţeles.

Mesajul apostolului Pavel nu se adresează unor comunități izolate, ci unor oameni implicați într-o societate foarte complexă. Așadar mesajul Evangheliei nu este trunchiat sau neglijat, ci este abordat și prezentat audienței în contextul real al societății în care erau implicați creștinii. Mesajul lui Pavel ne vorbește că în Hristos toți sunt egali Galateni 3:28.

Biserica are un scop clar de a fii martorul lui Hristos pe pământ. A neglija scopul și misiunea bisericii promovate din Scriptură, reprezintă dezicerea de motivul existenței sale. Trebuie să existe o relevanță și autenticitate in ce suntem la biserică și societate. De ce bierica refuză să evanghelizeze sau să se mulțumească cu puțin?

Ce-ți doresc eu ție, tristă Românie?!

Iubesc România. Suntem diverși și avem o istorie specială.
Odată cu trecerea campaniei electorale și a alegerilor europarlamentare găsesc o Românie timidă, blocată în sloganuri ieftine și populiste. Ca om al lui Dumnezeu, devin tot mai îngrijorat de succesul extremiștilor și al corupților. Am o datorie nobilă și urgentă de-a mă ruga pentru țară. Poate schimba ceva rugăciunea noastră? Omul lui Dumnezeu Asaf, lider de închinare la Templu din Ierusalim, vede cum Israel devine tot mai ridicol, mai corupt, mai umilit de adversarii contemporani. Nu trebuie să fi ultranaționalist să simți regresul spiritual în ciuda investiților enorme din toate sectoarele aparatului de stat.

Doamne Dumnezeul oştirilor, până când Te vei mânia, cu toată rugăciunea poporului Tău? Ps 80:4 Întrebarea este legitimă și pronunță clar durerea pe care o are ca urmare a rugăciunilor rostite și rămase fără răspuns. Ne rugăm și parcă mergem din rău în mai rău spune Asaf. Rugăciunea lui este ca Dumnezeu să ridice Israelul. De trei ori rostește cuvântul ridică-ne vs 3, 7, 19. Mă rog ca Dumnezeu să ridice România nu la nivel economic, politic, armat, educațional, ci spiritual. Multă religie și puțină pocăință, multă politică și puține realizări, multe iluzii și puține obiective atinse. Rugăciunea noastră poate avea relevanță în ochii lui Dumnezeu atunci când trăim aproape de El, în acord cu principiile Sale, înfăptuind dreptatea și trăind cu credință în reîntoarcerea Sa.

Rugăciunea schimbă inima lui Ahașveroș prin credința și mobilizarea Esterei, rugăciunea nimicește sfatul consilierului Ahitofel în răscoala lui Absalom împotriva lui David și oferă răspuns lui Ezechia în războiul scrisorilor cu Rabșache.

Ce îți doresc eu ție, tristă Românie? – liniște și pace, roade în libertate, lideri să iubească omul cel mai simplu, fapte de credință, inimi mai aprinse. Nu pot fi doar idealuri. Trebuie să devină realitate.

Dumnezeu poate ridica România din corupție, sărăcie, ritual și religie, mediocritate și tristețe. Suntem un popor trist, nu pentru că n-am ști să ne bucurăm, ci pentru că nu mai suntem lăsați să o facem. Nu suntem lăsați prin munca multă și salarii jignitoare, pensii de nimic. Nu suntem lăsați de săracia morală, spirituală, educațională în care ne zbatem. Adu Doamne ziua bucuriei pentru oamenii țării mele, nu bucuria unor alegeri câștigate, nu a unor șanse reușite, ci a bucuriei mântuirii, bucuriei veșniciei, bucuria zilelor de rugăciune și a vieții trăite cu scop.

Doresc ca țara mea să prospere, să văd părinți liberi să se bucure de vacanțe, neîngrădiți de chirii și rate, lacrimi și restanțe, să văd copii nediscriminați datorită condiției familiale precare, să văd bătrăni plini de speranța unei bătrâneți fericite, tratați cu cinste pentru tot ce au realizat. Dragă Românie, asta ți-o doresc.

Doamne, Tu poți face să devină realitate, binecuvântă Tu și vom fi ridicați.

Totul lumii sau Hristos?

Toată lumea vrea totul, ca să realizeze că totul e nimic. Una din ispitele diavolului pentru Hristos a fost să îi arate toată faima bogăției lumii. Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti.” Luca 4:5-8.

Mă surprinde obrăznicia și tupeul diavolului de a se considera stăpân al lumii, de a pretinde închinarea adevăratului Stăpân în fața lui. Ispita ar fi tentantă pentru că, pentru stăpânire și glorie oamenii ar da orice, chiar și sufletul. Miza a fost una enormă, pentru că diavolul care este maestru în teatralitate și compromis, va face tot ce îi stă în putință să ne fure privirile cu ceva ce nu e a lui. Ca tată al minciunii, prin șiretlic caută să convingă pe cei flămânzi de recunoaștere că un singur compromis, o acceptare a suveranității lui, va aduce bogăție, iubire, faimă etc. Mulți actori declară cu zâmbetul pe buze că și-au vândut sufletul diavolului pentru a primii ceea ce fără compromis nu ar obține vreo dată. Amăgire, mare amăgire.

Sufletul nu e al nostru, ci aparține Creatorului Dumnezeu. Alegerea e în schimb a noastră și noi decidem cui ne închinăm. Dar a pretinde că tatăl minciunii nu te va înșela e o mare naivitate. Hristos are un cuvânt clar: înapoia Mea, Satano! De ce înapoi? Pentru că gloria cerului nu se compară cu gloria lumii: Sancte Pater, sic transit gloria mundi (Sfinte Părinte, aşa trece gloria lumii). Înapoi pentru că am o altă perspectivă a vieții, ceva mai mult decât aur, prieteni și case în paradisuri verzi. Privirea nu trebuie amăgită cu lucruri trecătoare: recunoașterea meritelor, admirație, iubirea celor faimoși, etc. Privirii trebuie să îi pui ceva nobil în față, anume: pe Hristos.

El era prințul cerului, avea armata lumii la îndemnâna Lui, știa la ce a reunțat prin întrupare. Diavolul după ce că minte, e și suficient de îngust la minte să creadă că, unui proprietar de brand auto lux îi poți face în ciudă cu un trabant. Hristos nu se lasă cumpărat. Hristos e Stăpânul Domn.

Unde sunt oamenii adevărați, capabili să pună în spatele lor mărul mamei vitrege a Albei ca zăpada, frumos în exterior și infinit mai otrăvitor în interior? Porunca lui Dumnezeu chiar și pentru marele mincinos este: Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti. Hristos nu face concesii sau compromis cu nimeni, deși a venit pentru ca toate împărățiile să îi fie supuse. Scopul nu scuză mijloacele. Pentru un scop înalt Hristos avea un plan înalt. Ispita a fost învinsă, pentru ca oricine crede în Hristos să poată fii mai mult decât campion.

Mă gândesc că te poți compromite pentru a te îmbogății rapid, pentru a scăpa de singurătate să te căsătorești cu un orice om necredincios care te va separa de obiectivul tău. Spune nu tentației obținerii lucrurilor așteptate prin metodele compromisului promovat de Satan. Spune da așteptării și încrederii în Hristos care, chiar poate să îți ofere ce promite. Diavolul minte, minte frumos, dar distruge urât. Hristos promite concret și răsplătește enorm pe cei credincioși.

Nu mai căuta totul lumii, caută totul cerului: Hristos și mântuirea Lui.